miercuri, 26 decembrie 2012

BCR – gîndim la fel: imoral


N-am nimic cu băncile comerciale din România.

Şi când spun „nimic”, este chiar nimic: nu am nici un credit luat de la vreo bancă din lume şi, deci, nu am datorii care să mă facă să nu dorm liniştit.

Şi totuşi?
Am obiceiul de a privi la televizor şi unele calupuri publicitare. Aşa se face că, după vizionări succesive în ultimele luni ale publicităţii pentru serviciile Băncii Comerciale Române, m-am “autosesizat”. Este ceva profund malefic şi imoral în echipa lor de publicitate. Ceva care îi face să creadă că promovînd erotismul declarat, nici măcar aluziv, vor creşte profiturile BCR.
O reclamă recentă o punea pe soţie în postura de femeie înşelată, “picată” acasă pe nepusă masă, unde soţul o închide rapid pe amantă în dulap, apoi face pe naivul, neştiind “cu cine să facă banking”, un barbarism de zile mari!
Acum, mai nou, o jalnică imitaţie după celebra scenă din Basic Instinct, ameţeşte pe loc doi funcţionari BCR care, magnetizaţi de erotismul solicitantei, fac promisiuni frumoase, transpiraţi şi trăgînd de nodurile de la cravată.
Cînd foloseşti Basic instinct în speranţa că “banking-ul” tău astfel dezvoltat să ducă la creşterea profitului, care mai e diferenţa între tine, BCR, şi o locantă binecunoscută cu felinarul roşu de pe o stradă din Amsterdam?
În fond, am convingerea că scad atît profitul, cît şi prestigiul.
Recunosc, nici eu nu sînt un munte de moralitate, nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin, totuşi, îmi apare clar faptul că o prostituată trebuie plătită, ţi-a furnizat servicii, mai ales de gentelmani ca şi cei doi transpiraţi de la BCR, aşa că vorbim de pierderi şi nu de câştig în cazul descris al celebrei Bănci româneşti.
Presupun că al treilea calup publicitar BCR, în pregătire, e mai bine înfipt în fabrica de profit a femeii, pardon, a băncii, atît de atente cu simţurile clienţilor. Oare le-a scăpat celor din PR gîndul că homosexualii pot fi un public ţintă numai bun pentru cei ce gîndesc la fel? Dar lesbienele n-or avea vreun card BCR? De ce să uitam de zoofilii cu conturi grase ori alte oratanii dispuse la Banking din orice poziţie…
Sursa foto: http://harbuz.wordpress.com  

duminică, 9 decembrie 2012

FEMEIA: o altă Specie





Mă roagă mai ieri un amic să-i scriu cîteva rînduri despre „rolul femeii în politică”, ştii, e vorba de idei noi în campania electorală iar eu, cică, „le am cu astea”. Nu cred că i-a plăcut ce am scris, dar am convingerea că suava candidată protejată nici n-a văzut textul care urmează. Mai bine pentru ea, nu-i aşa?

Rolul femeii în politică? Nu e o temă grea, dar cu vorbăria sterilă şi interminabilă caracteristică poporului român (elite plus mase plus pseudoteleviziuni), poate deveni o dezbatere tabloidă de toată frumuseţea.
În 23 de ani de la ultima „eliberare”, femeia a fost tratată cu sictir, de la „treci la cratiţă, fă” – îndemnul politicos acordat Doinei Cornea de presa FSN, pînă la rolul „magistral” jucat de ultima Elenă din România, în trena preşedintelui Băsescu, prin crîngul Troia de la Cotroceni.

Deşi conform prea banalului dicton, „în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie”, ar trebui să avem o clasă politică pozitivă, un model european, faptul că toţi aceştia sînt penali, penibili, „co-rupţi” şi rupţi de realitatea numită Ţară, dovedeşte contrariul.
E adevărat, au fost multe Elene... Elena Cuza, Elena Lupescu, Elena Ceauşescu, Elena Udrea, dar toate, fără excepţie, au indus, prin bărbatul condus „din proţap” în spatele căruia palpitau, decizii nenorocite şi catastrofale pentru un întreg popor. Nu mi-e ruşine nici cu o Veturia Goga, de pildă, care a fost realul gropar al mareşalului Antonescu, nu mai contează dacă alături de Mihai „fratele”, şi Eugen Cristescu...

Mai avem în sînge şi criminalele exemple din Balada Mioriţa şi legenda meşterului Manole, „chestii folclorice” de care sîntem foarte mîndri, dar care ne definesc atît de mohorît.

Trist lucru, femeia în politică la români... Ajunge să ne aducem aminte de preşedinta Camerei Deputaţilor, cea „cu număratul”, ca să începem să urlăm la Lună. Ce bărbat s-ar simţi puternic şi apărat de o astfel de femeie?
Prezenţa femeii în politica românească ţine de ceva între ficţiune şi fabulă. În politica românească, în care numărul lor e extrem de redus faţă de alte ţări mult mai normale, ele fac doar figuraţie, dar şi aşa, ele rămîn extensii ale voinţelor malefice ale unor bărbaţi politici cărora nimic din ce e ticălos în politică nu le e străin. Maşini de vot de sex opus.

Pot fi şi exemple de succes – dar, în afaceri, nu în politică – vezi şefa PETROM, ele sînt excepţii ce confirmă o crudă realitate.

Cheia unei ginecocraţii pozitive pentru ţara noastră ar fi în sublinierea şi valorificarea diferenţei dintre gîndirea masculină şi cea feminină.
Bărbatul este agresiv, războinic, infatuat, brutal, nomad, violent, degrabă dedat plăcerilor, supus legii lui „muşcă şi fugi”, supus viciilor tot mai elaborate, adesea iresponsabil etc.

Femeia este, în primul rînd, protectivă. Este de ajuns să ţii nouă luni în pîntece o viaţă, ca asta să te schimbe definitiv.
Daţi pentru o rotaţie a planetei în jurul Soarelui, puterea întreagă numai femeilor şi vedeţi ce se va întîmpla: bărbaţii ar pierde totul, dar Ţara ar ieşi la liman.
Matriarhat „de-un an” să fie, dar s-o ştim şi noi! Dar ce guvern „falusocratic” românesc ar risca această cesiune temporară de Putere?

Femeia?
Da, femeia, mereu femeia, întotdeauna femeia!
Pentru că fără ea orgoliul masculin ar fi mai puţin valoros ca un găinaţ „de găină”.
E simplu, de la Facere (?) vaginul e primitor, penisul e agresor. Ea nu are ce face, totul depinde de discernămîntul dobîndit prin intuiţie (nu prin raţiune! Feromonii, bată-i vina!)
În întreaga nostră scurtă viaţă, uşi se închid, uşi se deschid, dar mereu cheia e femeia. „Nu rochia contează, ci ceea ce ai în interior”..., ar fi o fugitivă explicaţie. Oare, totul o fi cu gîndul la bărbat?

La bărbat? Proştii sînt tinerii. Cum zicea un rus minunat, „aurul în buzunar, argintul la tîmple şi oţelul în pantaloni”, e ideal, a avut 9 neveste la care le-a făcut copii, nenorocitu’ (invidia din mine!).
Lumea nu e un loc atît de mare cît ne place să credem, dar unele părţi ale ei sînt nedrept de bogate în raport cu altele, care n-au decît nisip fără apă, de exemplu, sau duc lipsă de femei, ca Ţara de Foc, de pildă.
Sau, femeile sînt stocate în Burse numite Harem.
Însă, oriunde în Lume, Est-Vest-Nord-Sud, cuvîntul cheie nu e „Mamă”, cuvîntul cheie e „Primesc”, asta e ce ştiu femeile să facă cel mai bine, aici
s-a lucrat cel mai temeinic la alterare. Prin „mituirea” cu daruri, ca gest atenuator de conflicte. Dăruirea a fost şperaclul care a permis decăderea, coruperea femeii în detrimentul mamei.
Căsătoria, cu tot ritualul, o impunere morală, e acţiunea de a anula rutul, secolul 20 a forţat nota de a dez-idealiza simbolul unirii în folosul copulaţiei, în loc de a creşte ceva de la primitiv la transcendent...
Or, azi, căsătoria a devenit din ritual sacru, un contract fără perenitate, un CEC gri, de drepturi nemeritate şi de consecinţe cu durere pentru Făt.

Planeta asta, norocoasă pînă mai ieri, mai are o şansă doar în măsura în care femeia revine în prim-planul determinist al unor hotărîri benefice.
Altfel, nu!

Sîntem norocoşi că sîntem din femeie, sîntem norocoşi că ne întoarcem în ea, sîntem norocoşi că avem şansa de a ne minţi că sîntem conducători, sîntem norocoşi că sîntem vinovaţi pentru tot Răul din Lume – bărbaţi fiind – şi ne considerăm norocul ca ceva ce ni se cuvine pe Drept!
   Doamne, ce pervers Creator!