Puţini dintre analiştii atît de “pertinenţi” de
astăzi îşi mai aduc aminte de faptul că în perioada 1989-1990 nici unul din
analiştii acelui timp nu a prognozat disoluţia Uniunii Sovietice.
De atunci, succesoarea oficială a URSS, actuala
Federaţie Rusă, a suferit transformări uluitoare, dar despre care se vorbeşte
foarte puţin în presa din România. Aşa-zişii analişti actuali, mulţi dintre ei,
“consilieri” de la Cotroceni “în jos”, pe la diferite instituţii cu pretenţii
de directori de tendinţe regionale, elaborînd prognoze tangente realităţilor din teren, nu fac decît să
menţină focul mocnit al resentimentelor istorice antiruseşti, extrem de
contraproductive intereselor actuale ale României, dar şi intereselor pe termen
lung în cadrul geopoliticii secolului 21.
Actuala generaţie de analişti de politică
internaţională riscă să repete greşeala din 1989 prin tratarea cu superficialitate sau cu neglijenţă
şi atitudine uşuratică a sumei acţiunilor conducerii de la Kremlin. În esenţă,
se consideră că toate acţiunile Kremlinului vizează atingerea din
nou de către Rusia a statutului de superputere pe care a avut-o în anii
de glorie, Uniunea Sovietică.
Evenimentele actuale, cu obiective în desfăşurare pe
teritoriul Ucrainei, ne dovedesc cu totul o altă realitate, mult mai ancorată
la realităţile din teren. Ele ne vorbesc clar despre statutul real actual al
Federaţiei, un statut care nu mai ţine deloc de “o tendinţă spre superputere”,
ci de ancorare realistă
în acel statut. Greu de văzut, greu de acceptat de către “experţii” resentmentari, nu doar din România (ei sînt
cei mai deconectaţi de subiect) dar şi din majoritatea cancelariilor şi
televiziunilor europene şi nord-americane.
Rusia nu vrea, se vede evident în acţiuni, să devină
un “celălalt” jandarm mondial – la
fel cum era definită în folclorul urban USA pînă în 1089, “Uniunea Sovietică
Aialaltă” – ci joacă deja rolul cel mai deranjant pentru establishment-ul multor
state, încremenite în ceea ce cred ele ca ar fi Real Politik acum.
Precedent
Ca simplă menţiune de aducere aminte, Serbia şi Rusia de astăzi seamănă ca tipologie statală printr-o
„întîmplare” istorică asemănătoare: amîndouă îşi au originea, leagănul, în afara
teritoriului lor actual. Serbia în Kosovo, iar Rusia, în Kiev. Mai exact, în
Rusia kieviană. Rusia
Kieveană sau Rutenia Kieveană a fost cel mai timpuriu
stat al slavilor estici[1] dominat de orașul Kiev,
aproximativ din anul 880 până la mijlocul secolului al XII-lea.
Din punct de vedere istoriografic,
Rusia Kieveană este considerat statul
predecesor a trei națiuni slave răsăritene din zilele noastre:
Belarus, Ucraina și Rusia.
Domniile lui Vladimir cel Mare
(980-1015)
și a lui Iaroslav I cel Înțelept
(1019-1054)
constituie Epoca de Aur a Kievului, când slavii au fost creștinați
și au primit primul cod de legi al slavilor de răsărit, Russkaia Pravda.
Povesti
vremenih let (Fragment)
La anul 6370 (862):
[Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească
tribut și au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei și
triburile se ridicau unul împotriva celuilalt. Au apărut neînțelegeri între ei
și au început să se războiască între ei. Ei și-au spus: "Hai să căutăm un
prinț care să poată ne conducă și să ne judece conform obiceiurilor
noastre". De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei
varegi anume se numeau rus, așa cum alții se numeau suedezi,
iar alții se numeau normanzi și angli, iar alții goți...
Ciudii, slavii, krivicii și vesianii le-au spus rusilor: "Țara
noastră este vastă și bogată, dar nu este ordine în ea. Vino și domnește ca
prinț, condu-ne! " Trei frați cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au
luat cu ei toți rusii și au venit.
Laboratoare politice la scara 1:1
Revenind, fac apel
tot la istoria recentă.
Aceeaşi analişti au
„bătută-n cap” data de 3 iunie 1997: ziua în care doi băieţi deştepţi, William
Kristol şi Robert Kagan au fondat un think
tank numit Project for a New
American Century, (PNAC), o structură ce dădea direcţia conservării
statutului SUA de „ordonator” global. Principiul fundamental al acelei „declaraţii
de principii” era Ceea ce este bun pentru America este bun şi pentru restul lumii.
Importantă era prezervarea statutului hegemonic (superputere) al Statelor
Unite.
În oglindă
În tot acest timp,
Rusia nu s-a oprit o clipă măcar, într-un moment de odihnă, relaş, stagnare.
Dar „băieţii ăilalţi” n-au văzut că o echipă de zile mari moskovită a elaborat
de ceva bun timp ceea ce se poate numi fără rezerve, un Project for a New Russian Century (PNRC).
Să ne concentrăm,
zic eu, pe specialiştii „kremlinologi” pentru a identifica datele concrete ce
sprijină o astfel de abordare.
Să-ţi imaginezi că
în epoca „satelizării controlului global” cineva ar mai vrea Gurile Dunării (în
viziunea prost sfătuita a preşedintelui Băsescu) e rupere de realitate, hai să
protejăm şi Gurile Nilului, ale Mekongului, ale Amazonului, ale Tamisei că vezi,
ruşii pot domina de acolo, cam tot.
Pînă atunci...
... la 24 ianuarie 2014, Pavel Koşkin nota un fapt
semnificativ: din cele mai influente şi mai elaborate 100 de think tank-uri
globale doar patru sînt din Rusia. Aceasta duce la întrebarea, cum poate Rusia
să elaboreze expertize şi să răspundă astfel provocărilor globale?
Autor al Top 100 Think Tank-uri din lume, James McGann, e
convins că o singură cale de îmbunătăţire a prognozei ruse există şi ea rezidă
din conlucrarea intensivă cu centrele de analiză americane şi din alte „puncte
nodale”, ca publicul să poată fi informat corect despre Rusia.
Evenimentele din
vestul Ucrainei, proximitatea filo-rusă, la fel ca şi modul extrem de detaliat,
migălos şi răbdător în care se edifică Pactul de la Şanhai, jocul extrem de dur
dar şi subtil cu energia (vectorul Gazprom) dovedesc că un astfel de Proiect –
PNRC – totuşi există. Tema comună a Republicii Moldova şi a Republicii
Moldoveneşti Nistrene ţine de o cu totul altă abordare, lucru tot neobservat de
pertinenţii noştri analişti.
Concluzia pe care o
întrevăd în perspectiva acestui an, 2014, decisiv nu doar din perspectiva
europeană, este că Rusia e mult mai angajată în proiectele viitorului decît prejudecăţile
şi resentimentele noastre ne permit să observăm. Deschideţi ochii mai mari şi
fără ură, domnilor analişti din România, poate veţi înţelege mai bine lucrurile
pentru care stupizenia voastră lucrează acum.
Şi încă un amănunt:
la fel cum banii au vasele lor comunicante ce învelesc Pămîntul, la fel, şi
influenţa politică a celor două Proiecte majore, american şi rusesc, găsesc
uşor vasele lor comunicante şi de comunicare. Nu mă mir de faptul că multe
astfel de vase-ţevi-conducte sînt identice, de parcă banii ar urma politicul,
sau politicul ar călca pe firimiturile financiare ce duc la „Casa de turtă
dulce” unde au fost ţinuţi ostatici Hansel şi Gretel.
