vineri, 5 septembrie 2014

CONSIDERAŢII PRE-ELECTORALE




               “Dacă nu poţi să accepţi adevărul din
                                                          exterior ai să te împaci cu minciuna din
                                                          interior!”
                                                                                      Mahatma Ghandi
La un sfert de secol de la revolutie România se găseşte înaintea unui nou exerciţiu electoral, prezidenţial, de astă dată. Dar, pentru prima dată, miza acestor alegeri este echivalată în multe segmente de populatie cu o schimbare de epocă. Traian Basescu „absolvă” două mandate cu efecte total negative pentru România ca întreg şi pentru o populaţie care, individual, a simţit efectele proastei guvernări prin ranchiuni prezidenţiale.
E toamna programelor electorale, cînd se coc promisiunile inflaţioniste. De 25 de ani asistăm la acelaşi fenomen politic: „programele electorale sînt bilanţuri ale eşecurilor viitoare” (Raymond Poincare, citat în volumul scris de Comte de Saint-Aulaire, „Geneve contre la paix”, Paris, Librairie Plon, 1936). Dar ele sînt, privite ca bilanţuri în cazul de azi românesc, şi camuflaje ale eşecurilor trecutului apropiat.
Am convingerea că de aceea, programele electorale prefigurează bancrutele frauduloase ale politicului oneros. Apropierea alegerilor, în caz particular, prezidenţialele în 2014, ornează complexitatea problemelor cu un coeficient de bluff între ilar şi grotesc. Scandalul de presă e antidot al raţiunii, sedativ pentru vulgul consumator de dezinformare, generator de vot necalificat.
Practic, din 20 mai 1990, urnele de vot au rămas surse de obscurizare, iar electoratul român a fost sistematic, materia unei mistici politice malefice, ca prizonier al politicilor eronate. Frontul Salvării Naţionale a fost iniţiatorul acestor realităţi, iar ranchiunosul preşedinte Băsescu „a cizelat” credulitatea publică măiestrit modelată de televiziuni perverse. Doar electoratul vedea în muppets-ii politicieni fetişuri electorale pe care ori le invidia, ori le blama împăciuitor. După 25 de ani, cei mai mulţi au început să vadă cum, decojind „star”-ul politic au găsit înăuntru adevărul nud – furtul la scara 1:1 al proprietăţii naţionale.
Ipocrizia politică este un motor cu ardere externă ce dă în „eşapamente” planuri constructive ca simple manifeste electorale, magistrale modele de intoxicări ale opiniei publice.

Astfel a devenit Traian Băsescu un Pontifex maximus maladiv şi cinic, înconjurat slugarnic de pretori şi lictori cu originea în segmente de servicii secrete sine Deo. Candidaţii-avortoni-politici cu o lupească Elenă Udrea portdrapel de navă de piraţi, fojgăie în jurul preş-ului într-o disperare uşor de înţeles: lumea lor moare!
Nefasta mistificare politică a lui Traian Băsescu a atins apogeul pe vremea guvernărilor lui Emil Boc, acest fals premier, doar de jure, căci Băsescu cumulase de facto cele două funcţii. Adeziunea compromiţătoare la tot ce Băsescu a creat ca şi construcţie politică, Partidul Mişcarea Populară fiind o ultimă jucărie dăruită fanaticei adepte Udrea, este acţiunea finală ce precede sfîrşitul a opt ani de stagnare şi ratare politică, sfîrşitul programului băsist de planing familial al celor mai fără de caracter specimene româneşti.
Va urma stadiul clinic numit „oroarea de răspundere” ca formă administrativă de instinct de conservare. Deja anacronic după primul mandat, Traian Băsescu va negocia „la sînge” garanţii pentru propria persoană, supravieţuirea băsismului prin Udrea fiind o poveste pentru proşti.
La 4 septembrie 2014, Dan Şova se întreba la o emisiune a TV Antena3, cine se află în spatele lui Traian Băsescu pe scena europeană şi ale cui interese antiromâneşti le serveşte preşedintele român. Mai exact, la capătul cărei lese străine latră furios la limita turbării măruntul preşedinte. Teoretic suveran, preşul e victimă ce vrea să-şi transmită genele celui ce-şi va vîrî gîtul în locul lui, în lesa bruxelleză.
Iată de ce Victor Ponta e un autentic macaz politic, nu mai e vorba de „răul cel mai mic”, e vorba de un singur rău mare, ce va fi înlăturat cu costuri exorbitante.
NOTA:  Comte de SAINT AULAIRE
Le comte de Saint Aulaire a mené une carrière diplomatique brillante, ayant occupé notamment le poste d’ambassadeur de France en Roumanie pendant et après la Grande guerre (1916-1920). Grand admirateur de Lyautey, il a achevé prématurément sa carrière comme ambassadeur à Londres en 1924, après s’être heurté au gouvernement du Cartel des Gauches dirigé par Édouard Herriot, beaucoup plus proche des idées de Léon Bourgeois ou d’Aristide Briand. Il s’est ensuite consacré à l’écriture, publiant notamment des ouvrages sur Richelieu, Mazarin, ou Talleyrand, et surtout ses mémoires, après la Seconde Guerre mondiale.