GROAPA

                                               Priviţi-vă-n oglinzi puternic măritoare

                                               Şi veţi vedea minciuna cît poate să se-ntindă

                                               Dar veţi putea suporta, oare

                                               Adevărul rostit de-o oglindă?

                                                                                              CH

Două categorii de de oameni deţin controlul butonului, ca formă de putere: şefii puterilor nucleare şi telespectatorii români.

Spun aceasta cu ţintă fixă – românii – şi nu că aş omite toţi telespectatorii lumii. Românii, însă, nu-l folosesc, pentru că românii au vocaţia păstrării în timp a gropilor, nu au respect pentru poliţişti şi au tenacitatea de a conserva prostia sub nenumărate forme. Asta, şi pentru că nu folosesc butonul ca să nu permită televiziunilor invadarea puţinului bine ce le-a rămas.

Prostia este confortabilă cînd atenuează efortul de-a cunoaşte, de a-ţi creşte inteligenţa. Am observat la mulţi oameni cum efortul spre cunoaştere provoacă mari dureri. Lenea de a gîndi este o KERKAPORTA a dictaturii, lucru simţit pregnant sub două nefaste mandate prezidenţiale ale veleitarului Traian Băsescu. Omul a exploatat cu uşurinţă valenţa liberă a prostiei, cea care făcea din subalterni obedienţi, slugi, delatori, linguşitori şi foarte ieftine curve politice, hoţi rapaci şi fără caracter.

Orice scurtă perioadă de după alegeri prezidenţiale dă naştere la speranţe. Dar la noi, în România natală, Speranţa moare prima!

Ceea ce nu moare este Groapa.

De ce politicienii noştri n-au avut norocul să cadă în groapă un pensionar pe o MOBRĂ, să moară neobservat, cum se întîmplă zilnic, că nu se mai tulbura mai mult fetidul aer politic dintr-o stratosferă tot mai jos situată.

Că a căzut bietul poliţist în ea, Dumnezeu să-l odihnească, aproape că n-a mai contat din clipa în care toţi hibrizii politici inflamaţi la foc de sudură au deturnat atenţia de la concretul întîmplării la dărîmarea Guvernului.

La noi, alterarea e alienare, apoi manipulare, apoi demenţă politică. Cretini şi idioţi cu Rolexuri şi Armani au sărit la inima (nu la gîtul) lui Victor Ponta, pentru că a devenit „instant” vulnerabil prin acest Oprea ministru, bată-l vina, că mergea acasă cu însoţitori.

O eclipsă mintală de mare întunecime acoperă capacitatea de gîndire a părţii covîrşitoare a politicienilor români, tot mai hibrizi, tot mai străini de adevăr, de respect şi de bunul simţ.

Altfel nu era posibilă Groapa.

Curios lucru e faptul că nici unul din zecile de directori de la instituţiile care au permis menţinerea Gropii nu a fost încă deranjat de vreo anchetă, nimeni nu a dat cu ei de pămînt să facă alte gropi. I-au lapidat cu vorbe pe Oprea şi Ponta.

Eu nu sunt PSD-ist şi ştiu că dreptatea nu e întotdeauna egala adevărului, dar familia poliţistului ar trebui să se desprindă de manipularea politică şi să ceară socoteală chiar părinţilor Gropii.

Groapa aceea e rana necicatrizată a României, deschisă de 25 de ani, după cum urmează:

1.     Postcomunismul dirijat de forţa criminală a lui Ion Iliescu

2.     Postcomunismul permis de „castratul” Emil Constantinescu, pe care „l-a învins Sistemul”

3.     Postcomunismul pirateresc, de hoţie naţională, al lui Traian Băsescu

4.     Postcomunismul merkelo-yankeo-israelit ce se conturează oblăduit de Klaus Iohannis

rezultînd faptul că trebuie respectat ferm dictonul latin conform căruia SINE POENA NULLA LEX, adică, fără pedeapsă nu există lege. Dar pedepsiţi pe cine trebuie.

EXTERNALIZARE

Carol Hârşan

Din bogaţia lexicală a limbii de lemn globale am ales astăzi un cuvînt, o noţiune,un concept, despre care, în final mi-am dat seama că este şi o armă: externalizare.

Cuvîntul a prins contur o dată cu demolarea Zidului Berlinului, primii externalizaţi fiind cetăţenii germani care au început pendularea prin poarta Brandenburg, cea care a dus la fondarea Germaniei de astăzi.

Apoi, a urmat o sarabandă de externalizări, fiecare dintre ele, cu justificări de la sentimental-pasionale, la docte şi criminal-deterministe.

Avem, aşadar:

1.     O externalizare masivă a românilor, imediat din 1990 începînd. Aţi văzut vreodată un cîine mare care latră ca turbat de după un gard la cei ce trec pe trotuar? Am văzut la Cluj o scenă care m-a inclus: sub labele dure ale dulăului urlînd, o parte din gard a căzut şi animalul s-a trezit brusc pe trotuar, lîngă mine, ameţit. S-a oprit din lătratul turbat şi a încercat să se orienteze. Nu mai era în „ţara” lui. Atunci am început să-l mîngîi pe cap, între ochi. S-a liniştit imediat şi nu mai ştia cum să intre înapoi în curtea pe care trebuia s-o apere.

Aşa au năvălit românii pe trotuarul european (vai, în Veneţia nu sunt trotuare!) şi s-au externalizat, fiecare cu aptitudinile din dotare, de la medici şi fizicieni, la barmani, prostituate şi ţigani „lucrativi”.

2.     Este tot mai evident pentru toată lumea faptul că nu va mai avea loc un al III-lea Război Mondial. Dar1

Suma războaielor actuale face cît două mondiale: locale, civile, între vecini, regionale, etnice, religioase, ale petrolului, ale opiului afgan, ale traseelor comerţului cu arme, ale corecturilor de frontieră, secesioniste, ale Serviciilor Secrete, ale conducătorilor de state cu popoarele lor, totul, dublat de revoluţii, conspiraţii, atentate şi decapitări „în direct”. Din 1990 pînă în 2015, sînt 25 de ani, dar se confirmă istoricul adevăr brutal, că toate perioadele de pace din istoria lumii au fost perioade interbelice. Era normal ca într-un astfel de teren fertil („teatre de război”, în limba de lemn oficială, vezi foto cu români „ca la teatru” „de război”) să înflorească abundent

externalizarea.

CIA şi-a externalizat operaţiunile (Privatize the CIA by Michael Rubin
Weekly Standard, February 5, 2007: Today, the CIA's analytical wing is the ultimate expression of Parkinson's Law, rather than a generator of accurate explanation or prediction. Rather than expand, the government should privatize much of its analysis.), PSIOPS-urile de astăzi vorbesc în urdu, paşti, farsi, bengali, chineza stîlcită de pe rîul Usuri, idiomuri caucaziene şi o grămadă de vorbiri africane.

PENTAGON-ul şi-a externalizat războaiele care îi conturau mîndria, către, atenţie!, Sisteme Militare Private – grupuri experte care livrează crime în masă perfect şi fără erori. Aceasta, în paralel cu externalizarea dronelor.

FSB şi-a externalizat acţiunile de vînare a celor care-l contestă pe preşul total, lupul Alfa al lumii, un caz clar fiind prietenoasa adormire a lui Alexandr Litvinenko. Poloniu 210 să fie, că ţinte sunt destule. 

Despre MOSAD n-are rost să vorbesc pentru că s-a născut externalizat (vezi Raphael Patai (The Arab Mind) şi Theodor Hertzel, a cărui operă a îngrijit-o primul).

3.     Ajungem la actualitatea din anul 2015, cît mai apucăm noi din această actualitate. S-au externalizat două continente, Asia şi Africa, cu deversare în civilizata şi binecrescuta Europă.

Curios lucru, însă:

se externalizează populaţii din zone în care armata americană deghizată în „Coaliţii” a făcut ordine, după care s-a cărat acasă, determinînd milioane de localnici să se externalizeze către oriîncotro se poate, cu minim bagaj dar cu familia alături. Urmează bani pentru călăuze, cadavre în Mediterana, garduri în Ungaria, stupoare la Bruxelles. Le este clar fugarilor, pînă la obsesie, că Europa e locul unde vor fi în siguranţă.

Slabii politicieni ai UE au vehiculat prin fatala limbă de lemn „cote de adopţie”, „sancţiuni în caz de refuz”, „monitorizare/pre-asimilare” şi alte prostii preţioase, fără ca vreun consilier bine plătit să le spună adevărul: vor fi milioane. În timp scurt, la scară istorică, minaretele vor domina turlele creştine, că doar e în natura religiilor să se externalizeze.

Reversul anti-yankeu nu a întîrziat, Federaţia Rusă a externalizat (între 14-20 septembrie) armament, tancuri şi experţi în Siria. Restul?

4.     Restul e Khalifat. Adică externalizarea terorii.

De fapt, Khalifatul aşteaptă depunerea prafului de după cavalcada celorlalţi, mai decapitează nişte „cruciaţi” pentru menţinerea atenţiei pe INTERNET, dar are altă treabă: pune bazele viitorului stat, cu un rol care a fost descris desăvîrşit de către Frank Herbert în deceniul 6 din secolul 20, în ciclul DUNE. Uluitoarea sa viziune vorbea de evoluţii bazate pe o conducere globală (spaţială) cu robuste elemente islamice. Fiecare pagină conţine cite o frază care spune ce se întîmplă astăzi.

Recitiţi cele şase volume din ciclul DUNE. Nu veţi obosi în a rămîne sideraţi, Dar veţi găsi explicaţii la toate externalizările de acum încolo, despre care nici nu vă puteţi imagina că s-ar putea întîmpla vreodată, dar a căror temelie Statul Islamic – Khalifatul, a pus-o deja.

ULTIMA MARE MIGRAŢIE

AZIL ŞI ABUZ DINCOACE ŞI DINCOLO DE GARD

Carol Hârşan

Spuneam în studiul despre Plăcile de tectonică politică globală (vezi http://avionul-de-hirtie.blogspot.ro/) că a vorbi în anul 2015 despre „Cortine de Fier” şi Război Rece, este absurd, Lumea luînd cu totul alte aspecte reale de manifestare.

Dar iată că Gardurile reapar. Nu ideologice, ci împotriva altor oameni. Împotriva unor valuri de migratori moderni, dureros de concreţi, ce au surprins întreg continentul european.

Tradiţionale, de milenii, migraţiile umane majore au urmat, de regulă, acelaşi traseu: dinspre Asia şi Africa de Nord, spre Europa. În fond, istoria a consemnat uluitorul proces de indo-europenizare a Europei (3500-2500 î.e.n), încă de „pe vremea cînd Europa era o simplă provincie a Asiei” (N. Iorga, 1940).

Migraţiile „normale” aveau o explicaţie candid de simplă: s-a terminat mîncarea pe imaşurile acestea, ne mutăm cu toţii în altă parte, pe locuri mai abundente în hrană. [Cu toţii = zeci de mii, sute de mii şi mai mult].

Dar, revenind pe „păşunea” actualei istorii, după anul 1990 şi pînă în 2015, nu „mîncarea” s-a terminat în ţările de unde a pornit mişcarea migratoare, ci liniştea şi siguranţa publică a unor ţări cu regimuri autoritare, multe din ele, state musulmane.

Cînd Occidentul a considerat că e cazul să intervină, americanii şi co-alizaţii lor au venit, au văzut, au învins (veni, vidi,vici) şi s-au cărat, lăsînd în urma haosul războaielor civile, precum şi ruinele din care s-au format şi au emanat REFUGIAŢII.

Nu cîteva zeci sau sute, ci milioane.

Ţinta lor? Drept la viaţă (supravieţuire), loc de muncă, siguranţă pentru familii.

Destinaţia lor? Europa. Adică, singurul loc unde ei ştiu că aşa ceva se garantează.

                                                        *

Un Schengen spart şi o Germanie islamică.

De cîtva timp, mai mulţi analişti de pretutindeni ne spun că, dacă se doreşte schimbarea, să se facă ordine şi democraţie, linişte şi creştere economică în statele care generează exodul. Ei, bine, eu spun BULLSHIT. Irak, Siria, Afganistan, Libia, Egipt, Mali etc. au demonstrat un lucru evident: Occidentul, atins de morbul democratizării cu forţa, a eşuat direct pe teren, regimuri musulmane corupte, radicalizate, teroriste, nu redevin mai bune, astfel că, să trimiţi înapoi „acasă” milioane de azilanţi Euro, în iadul de unde au fugit, e coşmar. Iar adopţia refuzată e tot coşmar.

De regulă, Clima îi împinge pe oameni spre Nord. Sărăcia şi Foamea măresc presiunea. Războaiele şi crimele desăvîrşesc opera. Tărîmul visat, Paradisul făgăduit de Europa îi opreşte cu garduri de sîrmă ghimpată şi legi anti-imigraţie.

Te-ai pus o clipă în locul lor, să vezi cu ochii minţii tu, europeanule?

Noapte, un bărbat cu o femeie cu chip acoperit lîngă el şi un copil adormit pe un bagaj sumar, sleit de oboseală, care n-au mincat de o zi şi jumătate, care vor la un WC în natură (foarte greu), cărora le e sete şi tatăl le spune să mai aibă răbdare, în timp ce în faţa lor e un gard de sîrmă ghimpată dincolo de care nişte militari în pelerine plimbă agitaţi lanterne şi cîini lup şi nu spun nimic...

Realitatea este că, de la uzul „drepturilor omului” pentru cîteva grupuri de dezmoşteniţi persecutaţi, s-a ajuns la asediul concret al unui întrg continent.

Astăzi, autorităţile europene vorbesc tehnic şi rece despre „cotele de acceptare”, „cotele naţionale obligatorii de primire”, azilul intrînd în rîndul „recomandărilor” obligatorii către membri, ale UE.

Practic, însă, a început un adevărat război, cel al supravieţuirii de ambele părţi. Acţiuni ca „Minutul de tăcere” (Austria) sunt emoţionante şi inutile, ca toate surogatele neguvernamentale şi civice.

Şi, în fond, care Paradis este pe cale să se piardă? „Acasa” lor, sau Europa noastră care îi respinge?

                       

                                 *

Va veni o vreme cînd tot o schimbare de climă îi va împinge pe oameni (pe toţi) în sens invers, Glaciaţiunea, spre „ţările calde”, Africa şi Asia, dacă la acea vreme vor mai exista ţări. La sosire nu vor mai exista nici garduri şi nici legi opresive. Se vor purta pufoaice şi căciuli „Made in Former China”, cu mănuşi din piei de animale, care or mai fi rămas pînă atunci.