TECTONICA PLĂCILOR POLITICE GLOBALE

Anul generator, 2015 

În zilele noastre putem defini fenomenul care, pregătit din anul 1946, odată cu semnarea Pactului UKUSA, a luat amploare temeinic-crescătoare pînă cînd s-a concretizat vizibil: lumea a devenit ostatica celei mai subţiri elite, o elită care concentrează mai multă putere decît s-a putut strînge vreodată în mîinile unui grup uman (cf. „Experimentul România…”).

Analiza obiectivă ne conduce la o constatare direct politically incorrect, privind componenţa acestei elite: majoritatea covîrşitoare a membrilor ei aparţine lumii occidentale, componentei ei atlantic-anglo-saxone cuplată cu tenacele segment israelit. Această elită a pus la punct, timp de 65 de ani, cu ambiţie hegemonistă, toate mecanismele, organismele şi instituţiile internaţionale prin care controlul global se devină eficient.

Dar observăm că şi această elită subţire a început să prezinte rift-uri subtile care se aliniază separărilor de tectonică politică globală, în dezvoltare robustă si de neocolit.

Dar, cine îşi închipuie că în tot acest timp, „restul lumii” – subiect al hegemonismului grupului de mai sus – a stagnat, greşeşte. Pentru că imediat după dispariţia lumii bipolare în 1989, segmente întregi din acest „rest al lumii” au trecut la reorganizări şi înfiinţări în oglindă de instituţii paralele, care au transformat în realitate lumea multipolară de astăzi.

Astfel, începînd cu anul 1990, s-au structurat cele două platforme politice globale majore, la care, după anul 2013, s-a adăugat a treia, Khalifatul şi aria sa de influenţă. Ele sînt în mişcare pulsativă şi o derivă dinamică uşor de urmărit, ca şi celebrele plăci continentale ale lui Alfred Wegener.

Despre aceste aspecte privite ca Noua Ordine de după Noua Ordine Mondială, voi vorbi în cele ce urmează.  

                                                        *

Ilustrul premergător, Samuel P. Huntington, a subliniat valoarea frontierelor culturale, mai determinante decît frontierele fizice ale statelor politic consacrate în secolul 20, localizînd viitoare conflicte de-a lungul acestor linii imaginare pe hărţi, dar concrete în strategii.

Cei care vorbesc de „o nouă cortină de fier, între Occident şi Rusia”, revenirea la ostilitatea de tip Război Rece, privesc realitatea cu ochelarii de cal ai diletantismului, cu lipsă de discernămînt şi superficialitate. Din păcate, mulţi dintre ei sfătuiesc („consiliază”) lideri înalţi şi şefi de state. Cazul românesc, al prestaţiei preşedintelui Traian Băsescu pe durata mandatelor sale, abundă în decizii de politică externă eronate şi contrare interesului de stat, din cauza consultanţelor defectuoase ale unor „experţi” de tipul Chifu-Fota & Co.

Revenind, să vedem cum s-au structurat cele trei plăci politice globale şi cum interacţionează între ele. De asemenea, să vedem instituţiile „în oglindă” ale principalelor două plăci şi caracteristicile celei de-a treia.

1.     Cea mai consolidată placă politică este cea numită generic Occident, the Western Society, supusă de secole modului de gîndire analitic, cel al aflării cauzei lucrurilor.

Este compusă din SUA-Canada, Uniunea Europeană, Israel, Australia-Noua Zeelandă, Japonia-Republica Corea. Statele Unite au rolul hegemonic total.

Are ca principii fundamentale liberal democraţia, dominaţia legii, drepturile omului şi egalitatea sexuală.

Ierarhia decizională superioară este compusă din:

·        Forumul de la Davos – în 2015, 21-24 ianuarie, Investiţiile şi comerţul internaţional. Analizele au trecut de la identificarea riscurilor, la reflecţii asupra interconexiunii riscurilor şi a efectelor potenţiale în cascadă, care rezultă (vezi Raport).

·        Întîlnirea Grupului Bilderberg – în 2015, 9-14 iunie, la Telfs-Buchen, Austria.

·        Întîlnirea G7 – în 2015, 7-8 iunie, la Schloss Elmau, Germania. Logo: Think Ahead. Act together. Agenda globală post-2015. Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit, SUA.

Toate aceste întruniri au avut pe agendele fierbinţi şi tema terorismului global.

Între organizaţiile influente în luarea deciziilor cu efect global se numără:

·        PNAC – Project for a New American Century, înfiinţat în 3 iunie 1997 de William Kristol şi Robert Kagan, pe principiul „Ce e bun pentru America, e bun şi pentru restul lumii”,

·        CFR – Council for Foreign Relations, înfiinţat în anul 1921, cu un „nepoţel” european din 2007, European Council for Foreign Relations –ECFR. 

Pîrghiile financiare ale plăcii politice Occidentale sunt compuse din instituţii de mare anvergură. Între ele sunt şi instituţiile care susţin ferm placa politică nr. 1.

·        Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Better Policies for Better Lives. Promovează politici de îmbunătăţire economică şi socială în întreaga lume.

·        BANCA MONDIALĂ – Working for a World Free of Powerty,

·        BERD – Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, We Invest in Changing Lives.

·        International Monetary Found – FMI, Fondul Monetar Internaţional, actor principal în supravegherea financiară a statelor. Serveşte interesele americane prioritar.

ÎN OGLINDĂ

2.     Cea de-a doua placă politică globală este Blocul Eurasiatic, mult mai complex decît primul şi aflat într-o fază de structurare avansată. Nimic nu se compară pînă acum, în istoria modernă, cu ceea ce tinde să devină această alianţă, o relaţie simbiotică de tip cu totul nou. Se aplică preferenţial modul de gîndire sintetic, cel care caută legăturile dintre lucruri şi fenomene, specific gîndirii asiatice.

Este compus din următoarele state: Federaţia Rusă, China, Kazahstan, Kirkistan, Uzbekistan, Tadjikistan, India, Pakistan (componente ale SCO – Shanhai Cooperation Organization); Belarus şi Armenia (în cadrul EEU – Eurasian Economic Union); o serie de state din regiune, asociate prin proiecte tangente efortului de coagulare, cum vom vedea mai jos. Federaţia Rusă joacă rolul de vîrf de lance politic, iar China pe cel de putere economică globală. Rezultă o prodigioasă entitate „RUSKIN”, cu efecte majore în următoarele două decenii.

Principiile de bază menţin democraţia participativă, dominaţia legii, cu accente diferite de la stat la stat în domeniul drepturilor omului şi a egalităţii între sexe. De regulă, asistăm la conduceri autoritare.

De asemenea, se observă eforturi conjugate pentru constituirea unei organizaţii de tip PNRC – Project for a New Russian Century, eu cred că nucleul acestuia există deja şi lucrează intens, cu personalităţi ca Alexandr Dughin….

Corespondentul Davosului Occidental este SPIEF – St. Petersburg International Economic Forum, 18-20 iunie 2015. Pune bazele concretizării, nu doar a EURASIEI, ci şi a atragerii economice a numeroase state, unele, aliate ale SUA. De văzut, relaţiile Rusiei cu Arabia Saudită în 2015, o adevărată surpriză pentru placa Occidentală.

Susţinerea financiară este asigurată de instituţii foarte puternice, cu proiecte pe termen lung:

·        AIIB – Banca de Investiţii şi Infrastructură a Asiei – cu 57 de ţări fondatoare şi un fond iniţial de 50 de miliarde de dolari. E considerată banca globală a secolului 21, o serioasă concurentă a FMI ca expresie occidentală financiară.

·        BRICS – asociere financiară de excepţie, cel mai mare creditor al lumii, compusă din Brazilia, Rusia, India, China, Sud-Africa - Structured integration of industry , academia & business for a sustainable bloc. Urmează înfiinţarea componentei BRICS Energy Association.

Pentru partea de Intelligence, un pas semnificativ a fost semnarea la 8 mai 2011 a Russia-China Cyber Security Pact, de valoare deosebită în colaborarea viitoare ca o contrapondere în faţa Occidentului

PROVOCAREA MAJORĂ

3.     Cea de-a treia placă politică globală o constituie Statul Islamic – Khalifatul, deocamdată, emergent.

Este compus din organizaţii  tot mai concentrate, mai robuste şi mai unificate ideologic, care au la bază, ca mod de promovare primară, acţiunea teroristă, iar ca finalitate, constituirea unui stat nou, real şi influent.

Iniţial, ISIS – Statul Islamic din Irak şi Siria (Levant), apoi doar Statul Islamic – IS, iar din iulie 2014, Khalifat, proclamat de Abu Bakr al Baghdadi.

Definirea situaţiei a făcut-o recent, Loretta Napoleoni, în studiul despre ISIS, 2015:

„…ce i-a asigurat (Statului Islamic – n.n.) imensul succes a fost modernitatea şi pragmatismul său. Conducerea sa dovedeşte o înţelegere fără precedent a limitărilor cu care se confruntă puterile actuale într-o lume globalizată şi multipolară.”

„…din cenuşa războiului împotriva terorismului, într-un mediu marcat de finalul Războiului Rece, Statul Islamic s-a constituit nu ca un nou tip de terorism, ci ca o mutaţie a fostei sale esenţe. Succesul său derivă din convergenţa mai multor factori, printre care se numără existenţa unei lumi multipolare globalizate, stăpînirea tehnologiei de ultimă oră, pragmatismul încercării de a edifica o naţiune, profunda înţelegere a psihologiei locuitorilor din Orientul Mijlociu şi a emigranţilor musulmani dar şi umbra lungă a răspunsului occidental la atentatele din 11 Septembrie, care a aruncat Orientul Mijlociu într-un deceniu de război sectar. A ignora aceste fapte nu este doar greşit şi superficial, este de-a dreptul periculos.”

„…nu e greu să înţelegem de ce generaţii de radicali sunniţi au visat la momentul în care graniţele arabe trasate în secolul XX de puterile europene vor fi şterse. Şi cel care a făcut ca acest vis să devină realitate a fost Statul Islamic, nu al-Qaida.”

Financiar vorbind, deşi nestructurat încă, Statul Islamic generează venituri uriaşe devenind o multinaţională a violenţei – obţine 2 milioane de dolari pe zi doar din exportul de petrol (WSJ.com), gestionează bugetul uriaş alocînd fonduri programelor sociale, de consolidare a încrederii prin construcţie naţională şi de atragere de noi adepţi.

La 17 iulie 2015 a avut loc prima recunoaştere oficială privind noua abordare americană a fenomenului Khalifat: "Nu stiu inca la ce nivel se va ridica aceasta problemă, dar este una pe termen lung, pînă la 20 de ani", a spus generalul Ray Odierno, şef al Statului Major al armatei SUA.

Acest anunţ, confirmă cu totul altceva, politically incorrect, succesul adevăratului „cîştigător”, complexul militar-industrial american şi, în cascadă, al celor similare aliate. Eu cred însă că în cei 20 de ani preconizaţi, nu doar situaţia din teren va suferi modificări majore, ci şi Occidentul, cu sediul la Washington, va trece prin transformări departe de a putea fi calificate drept „pozitive”.
A devenit Occidentul o „Lume superioară” care nu mai rezolvă nimic dincolo de limitele proprii? Sau, ceea ce rezolvă în afară, să aducă doar moarte şi ruine, pentru că astfel vor avea ce reconstrui…

Toate intervenţiile SUA, cu sau fără Coaliţii, în Afganistan, Irak şi în alte puncte ale lumii Musulmane s-au soldat în final cu eşecuri (şi să nu uităm Vietnamul, e esenţială acea înfrîngere!). Înfrîngerile repetate în teren, întărîtă conducerile yankee, obtuze şi pornite pe acţiuni orgolios-hazardate, cu costuri tot mai mari. Se pare că şi un colos informatic ca NSA este deja depăşit şi se lucrează la „ceva de Next Level”. Urmează, în cîţiva ani, o situaţie cvasi-similară perioadei premergătoare colapsului URSS, cheltuielile depăşesc resursele iar rezultate nu se întrevăd.

Pînă astăzi, războaiele au fost sursa principală de venituri pentru complexul militar-industrial american, în timp ce statul a tocat banii contribuabilului din ce în ce mai conştient şi mai nemulţumit.

Şi astăzi, totul, de la urmaşii Califului din 1001 de nopţi, Harun al Raşid.

  

CONCLUZII

Nu am vorbit aici de Lumi în Coliziune. Am constatat doar uriaşele mutaţii petrecute în lume pînă în al 15-lea an din secolul 21.

Cele trei plăci de tectonică politică globală confirmă o evoluţie internaţională complexă şi nu o revenire la situaţii politice recent cunoscute („cortine de fier” etc.).

Zone ca America de Sud cu excepţia Braziliei, Africa Subsahariană cu excepţia Republicii Sud Africane, Anctarctica, nu sînt părţi integrate celor trei plăci politice globale, ele rămîn teritorii puternic vizate pentru resurse în viitorul imediat.

Plăcile politice globale 2 şi 3 au un scop major dincolo de intensa cooperare economică, în cazul plăcii a 2-a, şi de structurarea statală a celei de a treia plăci – să erodeze cît mai mult placa tectonică politică 1, a Occidentului, să zdruncine hegemonismul său.

IRECONCILIABILUL: nu cred că se va putea ajunge, pe vreo cale diplomatică sau prin negocieri miraculoase, la o înţelegere cu Statul Islamic.

Nu se va putea atîta timp cît Occidentul oferă lumii musulmane Coca Cola şi cimitire, la fel cum în Vietnam, avioanele B52, după covoare de napalm, aruncau de Crăciun copiilor din Hanoi saci cu jucării.

De ce crimele unei tabere sînt  făcute de oameni calificaţi drept monştri, iar crimele celeilalte tabere sînt uitate, ascunse sau iertate ca servind o cauză „democratică”?!

Aceleaşi puteri occidentale care astăzi sînt siderate de acţiunile Khalifatului, au deţinut în trecutul apropiat aceleaşi teritorii, drept colonii, imense resurse de materii prime.

În anii ’90, BlairBush-ismul a girat pata ruşinoasă a minciunii politice prin marioneta Collin Powell cu „armele chimice ale lui Saddam…”, deschizînd cale de exploatare pentru Halliburton şi British Petroleum.

Astăzi, aceleaşi laboratoare de demagogie aplicată lucrează la discreditarea prin manipulări elaborate, în egală măsură, a Statului Islamic, ca şi prin propaganda denaturată contra Rusiei.

Lucrul cel mai temeinic pe care îl îndeplinesc astăzi SUA, este politica de înarmare continuă, perfecţionarea pînă la absolut a potenţialului de distrugere. Aşa se explică dezvoltarea exponenţială a Zonei 51, din Nevada, despre care un fost lucrător spunea deunăzi la National Geographic că „se va dezvolta în continuare, pentru că numai astfel vom fi în siguranţă”.

Există deja milioane de oameni care nu mai doresc să aplice în viaţa lor coduri şi principii ale Vestului, constrîngerile FMI sau sprijinul american acordat dictatorilor musulmani corupţi şi care concep în cu totul alte moduri libertatea. Există societăţi întregi în care ierarhia şi cutumele ei sînt mai importante şi mai efective decît „democraţia” – delegarea electorală „a voinţei poporului” – prin faptul că sînt verificate şi acceptate de secole.

Astăzi, ideologiile sunt nişte clauze-anexe la contracte mari de vînzare-cumpărare de armament. Poate că tocmai de aceea, mişcarea Statului Islamic, a Khalifatului, va avea succes, pentru că rupe acest lanţ criminal

TRANSFORMĂRI RADICALE

                           

                                                        „Viaţa nu se măsoară în numărul

                                                        dn respiraţii pe care le ai, ci în

                                                        numărul de momente care îţi taie

                                                        respiraţia.”

                                                                                     Vivekananda

Viaţa politică în România ultimilor 25 de ani ne-a impus o concluzie surprinzătoare şi iritantă: adevărul politic are acelaşi drept de exprimare ca şi eroarea politică. Doar că, cea din urmă şi-a adjudecat deja toate armele, măştile şi formele expresiei în spaţiul public şi a învăţat la perfecţie legile mimetismului parazitar, pe care le aplică zilnic pe corpul adevărului (românesc) anesteziat.

Minciuna zboară, adevărul e apter.

Aşa se face că, pentru a avea un minim cîştig, şi adevărul a învăţat arta travesti-ului. Încă de acum 2000 de ani, chiar şi un învăţător ca Iisus, l-a îmbrăcat în pilde pentru vulgul neîncrezător, ştiind faptul că oamenii fug de adevărul crud, rostit fără menajamente ori cu ostetaţie supărătoare.

Astăzi, după15 ani din seccolul 21, pămîntul cu toţi oamenii e subiect al transformărilor radicale în desfăşurare.

E de ajuns să priveşti escalele dinamicii grupurilor elitare pe axa istorică dintre secolele 19-21: SION – YANKEE – SOVIET – REICH – MARŞUL CEL LUNG – „LUMEA LIBERĂ” – NOUA ORDINE MONDIALĂ - ... KHALIFAT.

Mai trebuie înţeles faptul că un gest fragil ca Toleranţa nu este sinonimă cu Pacea, toleranţa doar ţine conflictul la foc mic. Toleranţa poate fi o stare zilnică reală, în vreme ce pacea rămîne mereu un deziderat. Pînă acum, orice promisiune de pace a ascuns o revanşă, o pregătire de război, cum ştiau şi anticii.

De aceea, fanaticii pacifismului de azi sînt atît de obtuzi şi de ameţiţi de un ideal pe care îl înţeleg în mod greşit. Ei nu vor să vadă că toate perioadele de pace din istorie au fost perioade interbelice. Cînd la tine acasă pare pace, în alt loc se ucid oameni, oribilul răbufneşte unde puţini se aşteaptă.

Sau, e pretutindeni, ca astăzi.

                                                        *

Ce anume este politically incorrect aici?

De exemplu, manipulările nord-atlantice anti-ISIS. Normal că nu le convine faptul că noul Khalifat, anunţat/proclamat de liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, în iunie 2014, este un medicament foarte tare contra bolilor Occidentului, în esenţă, contra rasei albe, pentru a-i scădea febra dominaţiei globale.

Nu se mai încalcă pacte, nu se terfelesc tratate, nu se reneagă înţelegeri diplomatice. Se sapă direct groapa supremaţiei americano-israelite prin cele mai atroce acţiuni.

Jihadiştii Statului Islamic luptă direct în teren, fac graniţele zdrenţe, oripilează „lumea pacifistă” cu execuţii puternic mediatizate, de maxim impact.

Pe de altă parte, mişcarea indignaţilor roade mărul putred financiar nord-atlantic („occupy the Wall Street”), Rusia îşi accentuează nonşalant prezenţa în lume, China pîndeşte zîmbind sardonic din fumul celei mai mari producţii industriale, Africa a primit neputincioasă cadoul otrăvit al bolilor decimatoare, America de Sud „latină” răceşte treptat motoarele dezvoltării, iar Australia rămîne prea departe, un ecou al trîmbiţelor aceleiaşi rase albe şi un ultim refugiu al ei „în caz de…”, ca-n filmele deja făcute.

Tacul biliardului global a fost înlocuit cu agilul Kalaşnikov, iar parcările raliurilor politice europene sînt tixite cu automobile pline-ochi cu explozibil. Aglomeraţiile urbane nu mai sînt „arhitectură în dezvoltare”, ci ţinte cu cît mai multe victime potenţiale. Neprevăzutul a luat chipul unui sinucigaş împodobit cu grenade. Au crescut exponenţial bugetele dedicate siguranţei în spaţiul public şi s-a desăvîrşit noul şi exacerbatul monstru politic – CONTROLUL global. Astfel, Ed Snowden nu mai este un simplu vinovat transfug, ci o verigă slabă care a cedat într-un sistem infectat de inumanul vizionar panoramic. Din Satelit!

                                                        *

În fundal revine, jurnalistic promovat, conceptul de revoluţie. Şi astăzi, o revoluţie rămîne ceea ce a fost mereu, soluţionarea unei crize. Dar dintotdeauna, revoluţia nu a fost în final, decît o deplasare de privilegii şi una de bogăţii. Cîştigătorii a luat întotdeauna comisionul pe Schimbare, pe toate schimbările, au devenit perceptori de taxe pe toate deplasările de bogăţii „anonime şi vagabonde”, de la o ţara la alta prin oscilaţii controlate. Astfel, Khalifatul poate viza prin revoluţia brutală o cruntă lovitură la corpul actualului sistem global, poate esenţialul: modul actual de reproducere al Banului.

Şi-atunci, persoanele „onorabile” de top financiar, ca madam Lagarde sau domnul Kim, se vor întreba cu teamă greu de disimulat, “cine va fi acar la macazul financiar?”.