Anul generator, 2015
În zilele
noastre putem defini fenomenul care, pregătit din anul 1946, odată cu semnarea
Pactului UKUSA, a luat amploare temeinic-crescătoare pînă cînd s-a concretizat vizibil: lumea a devenit
ostatica celei mai subţiri elite, o elită care concentrează mai multă putere
decît s-a putut strînge vreodată în mîinile unui grup uman (cf.
„Experimentul România…”).
Analiza
obiectivă ne conduce la o constatare direct politically
incorrect, privind componenţa acestei elite: majoritatea covîrşitoare a
membrilor ei aparţine lumii occidentale, componentei ei atlantic-anglo-saxone
cuplată cu tenacele segment israelit. Această elită a pus la punct, timp de 65
de ani, cu ambiţie hegemonistă, toate mecanismele, organismele şi instituţiile
internaţionale prin care controlul global se devină eficient.
Dar observăm
că şi această elită subţire a început să prezinte rift-uri subtile care se
aliniază separărilor de tectonică politică globală, în dezvoltare robustă si de
neocolit.
Dar, cine
îşi închipuie că în tot acest timp, „restul lumii” – subiect al hegemonismului
grupului de mai sus – a stagnat, greşeşte. Pentru că imediat după dispariţia
lumii bipolare în 1989, segmente întregi din acest „rest al lumii” au trecut la
reorganizări şi înfiinţări în oglindă de
instituţii paralele, care au transformat în realitate lumea multipolară de
astăzi.
Astfel, începînd
cu anul 1990, s-au structurat cele două platforme politice globale majore, la
care, după anul 2013, s-a adăugat a treia, Khalifatul şi aria sa de influenţă.
Ele sînt în mişcare pulsativă şi o derivă dinamică uşor de urmărit, ca şi
celebrele plăci continentale ale lui Alfred Wegener.
Despre
aceste aspecte privite ca Noua Ordine de
după Noua Ordine Mondială, voi vorbi în cele ce urmează.
*
Ilustrul
premergător, Samuel P. Huntington, a subliniat valoarea frontierelor culturale,
mai determinante decît frontierele fizice ale statelor politic consacrate în
secolul 20, localizînd viitoare conflicte de-a lungul acestor linii imaginare
pe hărţi, dar concrete în strategii.
Cei care
vorbesc de „o nouă cortină de fier,
între Occident şi Rusia”, revenirea la ostilitatea de tip Război Rece, privesc realitatea cu
ochelarii de cal ai diletantismului, cu lipsă de discernămînt şi
superficialitate. Din păcate, mulţi dintre ei sfătuiesc („consiliază”) lideri
înalţi şi şefi de state. Cazul românesc, al prestaţiei preşedintelui Traian
Băsescu pe durata mandatelor sale, abundă în decizii de politică externă
eronate şi contrare interesului de stat, din cauza consultanţelor defectuoase
ale unor „experţi” de tipul Chifu-Fota & Co.
Revenind, să
vedem cum s-au structurat cele trei plăci politice globale şi cum
interacţionează între ele. De asemenea, să vedem instituţiile „în oglindă” ale
principalelor două plăci şi caracteristicile celei de-a treia.
1. Cea mai consolidată placă politică
este cea numită generic Occident,
the Western Society, supusă de secole modului de gîndire analitic, cel al
aflării cauzei lucrurilor.
Este compusă din SUA-Canada, Uniunea Europeană,
Israel, Australia-Noua Zeelandă, Japonia-Republica Corea. Statele Unite au
rolul hegemonic total.
Are ca principii fundamentale liberal democraţia,
dominaţia legii, drepturile omului şi egalitatea sexuală.
Ierarhia decizională superioară este compusă din:
·
Forumul de la Davos – în 2015, 21-24 ianuarie, Investiţiile
şi comerţul internaţional. Analizele au trecut de la identificarea riscurilor,
la reflecţii asupra interconexiunii riscurilor şi a efectelor potenţiale în
cascadă, care rezultă (vezi Raport).
·
Întîlnirea Grupului Bilderberg – în 2015, 9-14 iunie, la Telfs-Buchen,
Austria.
·
Întîlnirea G7 – în 2015, 7-8 iunie, la Schloss
Elmau, Germania. Logo: Think Ahead. Act
together. Agenda globală post-2015. Canada, Franţa, Germania, Italia,
Japonia, Regatul Unit, SUA.
Toate aceste întruniri au avut pe
agendele fierbinţi şi tema terorismului global.
Între organizaţiile influente în
luarea deciziilor cu efect global se numără:
·
PNAC – Project for a New American
Century, înfiinţat
în 3 iunie 1997 de William Kristol şi Robert Kagan, pe principiul „Ce e bun
pentru America, e bun şi pentru restul lumii”,
·
CFR – Council for Foreign Relations, înfiinţat în anul 1921, cu un
„nepoţel” european din 2007, European
Council for Foreign Relations –ECFR.
Pîrghiile
financiare ale plăcii politice Occidentale sunt compuse din instituţii de mare
anvergură. Între ele sunt şi instituţiile care susţin ferm placa politică nr.
1.
·
Organisation for
Economic Co-operation and Development (OECD) – Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică, Better Policies for
Better Lives. Promovează politici de îmbunătăţire economică şi socială în
întreaga lume.
·
BANCA MONDIALĂ – Working for a World Free of Powerty,
·
BERD – Banca
Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, We
Invest in Changing Lives.
·
International
Monetary Found – FMI, Fondul Monetar Internaţional, actor principal
în supravegherea financiară a statelor. Serveşte interesele americane
prioritar.
ÎN OGLINDĂ
2. Cea de-a doua placă politică globală
este Blocul Eurasiatic, mult mai
complex decît primul şi aflat într-o fază de structurare avansată. Nimic nu se
compară pînă acum, în istoria modernă, cu ceea ce tinde să devină această
alianţă, o relaţie simbiotică de tip cu totul nou. Se aplică preferenţial modul
de gîndire sintetic, cel care caută legăturile dintre lucruri şi fenomene,
specific gîndirii asiatice.
Este compus din următoarele state: Federaţia Rusă,
China, Kazahstan, Kirkistan, Uzbekistan, Tadjikistan, India, Pakistan
(componente ale SCO – Shanhai
Cooperation Organization); Belarus şi Armenia (în cadrul EEU – Eurasian Economic Union); o serie
de state din regiune, asociate prin proiecte tangente efortului de coagulare,
cum vom vedea mai jos. Federaţia Rusă joacă rolul de vîrf de lance politic, iar
China pe cel de putere economică globală. Rezultă o prodigioasă entitate „RUSKIN”, cu efecte majore în
următoarele două decenii.
Principiile de bază menţin democraţia participativă,
dominaţia legii, cu accente diferite de la stat la stat în domeniul drepturilor
omului şi a egalităţii între sexe. De regulă, asistăm la conduceri autoritare.
De asemenea, se observă eforturi conjugate pentru
constituirea unei organizaţii de tip PNRC
– Project for a New Russian Century, eu cred că nucleul acestuia există
deja şi lucrează intens, cu personalităţi ca Alexandr Dughin….
Corespondentul Davosului Occidental este SPIEF – St. Petersburg International
Economic Forum, 18-20 iunie 2015. Pune bazele concretizării, nu doar a
EURASIEI, ci şi a atragerii economice a numeroase state, unele, aliate ale SUA.
De văzut, relaţiile Rusiei cu Arabia Saudită în 2015, o adevărată surpriză
pentru placa Occidentală.
Susţinerea financiară este asigurată de instituţii
foarte puternice, cu proiecte pe termen lung:
·
AIIB – Banca de Investiţii şi
Infrastructură a Asiei – cu 57 de ţări fondatoare şi un fond iniţial de 50 de miliarde de dolari.
E considerată banca globală a secolului 21, o serioasă concurentă a FMI ca
expresie occidentală financiară.
·
BRICS – asociere financiară de excepţie,
cel mai mare creditor al lumii, compusă din Brazilia, Rusia, India, China, Sud-Africa
- Structured integration of industry ,
academia & business for a sustainable bloc. Urmează
înfiinţarea componentei BRICS Energy
Association.
Pentru
partea de Intelligence, un pas semnificativ a fost semnarea la 8 mai 2011 a Russia-China Cyber Security Pact, de
valoare deosebită în colaborarea viitoare ca o contrapondere în faţa
Occidentului
PROVOCAREA MAJORĂ
3. Cea de-a treia placă politică globală
o constituie Statul Islamic – Khalifatul,
deocamdată, emergent.
Este compus din organizaţii tot mai concentrate, mai robuste şi mai
unificate ideologic, care au la bază, ca mod de promovare primară, acţiunea
teroristă, iar ca finalitate, constituirea unui stat nou, real şi influent.
Iniţial, ISIS –
Statul Islamic din Irak şi Siria (Levant), apoi doar Statul Islamic – IS, iar din iulie 2014, Khalifat, proclamat de Abu Bakr al Baghdadi.
Definirea situaţiei a făcut-o recent, Loretta
Napoleoni, în studiul despre ISIS, 2015:
„…ce i-a asigurat (Statului Islamic – n.n.) imensul
succes a fost modernitatea şi pragmatismul său. Conducerea sa dovedeşte o
înţelegere fără precedent a limitărilor cu care se confruntă puterile actuale
într-o lume globalizată şi multipolară.”
„…din cenuşa războiului împotriva terorismului,
într-un mediu marcat de finalul Războiului Rece, Statul Islamic s-a constituit
nu ca un nou tip de terorism, ci ca o mutaţie a fostei sale esenţe. Succesul
său derivă din convergenţa mai multor factori, printre care se numără existenţa
unei lumi multipolare globalizate, stăpînirea tehnologiei de ultimă oră,
pragmatismul încercării de a edifica o naţiune, profunda înţelegere a
psihologiei locuitorilor din Orientul Mijlociu şi a emigranţilor musulmani dar
şi umbra lungă a răspunsului occidental la atentatele din 11 Septembrie, care a
aruncat Orientul Mijlociu într-un deceniu de război sectar. A ignora aceste
fapte nu este doar greşit şi superficial, este de-a dreptul periculos.”
„…nu e greu să înţelegem de ce generaţii de radicali
sunniţi au visat la momentul în care graniţele arabe trasate în secolul XX de
puterile europene vor fi şterse. Şi cel care a făcut ca acest vis să devină
realitate a fost Statul Islamic, nu al-Qaida.”
Financiar
vorbind, deşi nestructurat încă, Statul Islamic generează venituri uriaşe
devenind o multinaţională a violenţei – obţine 2 milioane de dolari pe zi doar
din exportul de petrol (WSJ.com), gestionează bugetul uriaş alocînd fonduri
programelor sociale, de consolidare a încrederii prin construcţie naţională şi
de atragere de noi adepţi.
La 17 iulie 2015 a avut loc prima recunoaştere oficială privind noua
abordare americană a fenomenului Khalifat: "Nu stiu inca la ce nivel se va
ridica aceasta problemă, dar este una pe termen lung, pînă la 20 de ani",
a spus generalul Ray Odierno, şef al Statului Major al armatei SUA.
Acest anunţ, confirmă cu totul altceva, politically
incorrect, succesul adevăratului „cîştigător”, complexul militar-industrial
american şi, în cascadă, al celor similare aliate. Eu cred însă că în cei 20 de
ani preconizaţi, nu doar situaţia din teren va suferi modificări majore, ci şi
Occidentul, cu sediul la Washington, va trece prin transformări departe de a
putea fi calificate drept „pozitive”.
A devenit Occidentul o „Lume superioară” care nu mai rezolvă nimic dincolo de limitele proprii? Sau, ceea ce rezolvă în afară, să aducă doar moarte şi ruine, pentru că astfel vor avea ce reconstrui…
A devenit Occidentul o „Lume superioară” care nu mai rezolvă nimic dincolo de limitele proprii? Sau, ceea ce rezolvă în afară, să aducă doar moarte şi ruine, pentru că astfel vor avea ce reconstrui…
Toate intervenţiile
SUA, cu sau fără Coaliţii, în Afganistan, Irak şi în alte puncte ale lumii
Musulmane s-au soldat în final cu eşecuri (şi să nu uităm Vietnamul, e
esenţială acea înfrîngere!).
Înfrîngerile repetate în teren, întărîtă conducerile yankee, obtuze şi pornite
pe acţiuni orgolios-hazardate, cu costuri tot mai mari. Se pare că şi un colos
informatic ca NSA este deja depăşit şi se lucrează la „ceva de Next Level”.
Urmează, în cîţiva ani, o situaţie cvasi-similară perioadei premergătoare
colapsului URSS, cheltuielile depăşesc resursele iar rezultate nu se întrevăd.
Pînă astăzi,
războaiele au fost sursa principală de venituri pentru complexul
militar-industrial american, în timp ce statul a tocat banii contribuabilului
din ce în ce mai conştient şi mai nemulţumit.
Şi astăzi, totul, de la urmaşii Califului din 1001
de nopţi, Harun al Raşid.
CONCLUZII
Nu am vorbit
aici de Lumi în Coliziune. Am constatat doar uriaşele mutaţii petrecute în lume
pînă în al 15-lea an din secolul 21.
Cele trei
plăci de tectonică politică globală confirmă o evoluţie internaţională complexă
şi nu o revenire la situaţii politice recent cunoscute („cortine de fier”
etc.).
Zone ca
America de Sud cu excepţia Braziliei, Africa Subsahariană cu excepţia
Republicii Sud Africane, Anctarctica, nu sînt părţi integrate celor trei plăci
politice globale, ele rămîn teritorii puternic vizate pentru resurse în
viitorul imediat.
Plăcile
politice globale 2 şi 3 au un scop major dincolo de intensa cooperare economică,
în cazul plăcii a 2-a, şi de structurarea statală a celei de a treia plăci – să
erodeze cît mai mult placa tectonică politică 1, a Occidentului, să zdruncine
hegemonismul său.
IRECONCILIABILUL:
nu cred că se va putea ajunge, pe vreo cale diplomatică sau prin negocieri
miraculoase, la o înţelegere cu Statul Islamic.
Nu se va
putea atîta timp cît Occidentul oferă lumii musulmane Coca Cola şi cimitire, la
fel cum în Vietnam, avioanele B52, după covoare de napalm, aruncau de Crăciun
copiilor din Hanoi saci cu jucării.
De ce
crimele unei tabere sînt făcute de
oameni calificaţi drept monştri, iar crimele celeilalte tabere sînt uitate, ascunse
sau iertate ca servind o cauză „democratică”?!
Aceleaşi
puteri occidentale care astăzi sînt siderate de acţiunile Khalifatului, au
deţinut în trecutul apropiat aceleaşi teritorii, drept colonii, imense resurse
de materii prime.
În anii ’90,
BlairBush-ismul a girat pata
ruşinoasă a minciunii politice prin marioneta Collin Powell cu „armele chimice
ale lui Saddam…”, deschizînd cale de exploatare pentru Halliburton şi British
Petroleum.
Astăzi,
aceleaşi laboratoare de demagogie aplicată lucrează la discreditarea prin
manipulări elaborate, în egală măsură, a Statului Islamic, ca şi prin
propaganda denaturată contra Rusiei.
Lucrul cel
mai temeinic pe care îl îndeplinesc astăzi SUA, este politica de înarmare
continuă, perfecţionarea pînă la absolut a potenţialului de distrugere. Aşa se explică
dezvoltarea exponenţială a Zonei 51,
din Nevada, despre care un fost lucrător spunea deunăzi la National Geographic
că „se va dezvolta în continuare, pentru
că numai astfel vom fi în siguranţă”.
Există deja
milioane de oameni care nu mai doresc să aplice în viaţa lor coduri şi
principii ale Vestului, constrîngerile FMI sau sprijinul american acordat
dictatorilor musulmani corupţi şi care concep în cu totul alte moduri
libertatea. Există societăţi întregi în care ierarhia şi cutumele ei sînt mai
importante şi mai efective decît „democraţia” – delegarea electorală „a voinţei
poporului” – prin faptul că sînt verificate şi acceptate de secole.
Astăzi, ideologiile sunt nişte clauze-anexe la
contracte mari de vînzare-cumpărare de armament. Poate că tocmai de aceea,
mişcarea Statului Islamic, a Khalifatului, va avea succes, pentru că rupe acest
lanţ criminal