SCURT BILANŢ DE PRIMĂVARĂ

1.     Cu Lustraţia totul este clar. Ceea ce trebuia activat, cu AKM-ul la nevoie, în primăvara lui 1990, s-a făcut acum. S-a făcut scrum Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Cei ce trebuiau lustraţi, nomenclatura comunistă şi din Securitate în frunte cu Ion Iliescu, sînt mai bătrîni cu 22 de ani, şi neamul lor neocomunist e mai bogat cu 22 de PIB-uri succesive, după ce şi-au luat ţara la ei acasă. Nu mai este nevoie de legi/decrete/hotărîri, Lustraţia îmbătrînită acţionează prin deces: neocomuniştii mor cu România de gît!

2.     Primăvara meteo e o iarnă prelungită, bun motiv pentru asfaltatori să mai facă un profit, nişte milioane de Euro deturnaţi, acolo... Primăvara se va instala oficial abia de Echinocţiu, cînd verdele vegetal va petici mizeria naţională din ultimele şase luni.

3.     Este stupid să spunem „Putinizarea României”, sună penibil, dar aşa ceva li se pregăteşte românilor. Serviciile Secrete vor conduce ţara în plină zi, la vedere, după ce, timp de 22 de ani au condus-o real din noaptea Birourilor etanş capitonate. Preşedinţii, trei, Doamne, şi toţi trei, au fost şi sînt doar marionete. Acum, vîrful de lance Intelligence joacă direct în Arena naţională. Şi bate. Bate.

Fără titlu. Doar Poezie

Cînd concretul ne inundă într-atît încît nu mai avem timp şi putere să ne bucurăm de binele din Creaţie, sîntem deja pedepsiţi iar şansele ne sînt diminuate.

Alarma vine din poemele Anei Maria Socaciu (Frumoasa mea, ed. Naţiunea, 2011), un volum ca un Univers închis, păzit de zeul întrebare: „sigur eşti că ştii cum să citeşti o carte ce Ştie c-ai să vii?”.

Ca să fim pierduţi trebuie să ne piardă cineva, la fel, ca să ne regăsim, ne ajuta şi această carte.

Tînără, cu un incipient reazem teologic, îşi cizelează de pe acum ceea ce peste vremi îi va fi o filosofie proprie. Or, aceasta merge cu o grea încercare, aceea de a împăca ceva între trup şi spirit, între eu-l interior şi Tibetul de afară unde „nici un cuvînt nu se repetă”.

Nu trebuie neapărat să dormi ca să ai un vis. Doar dintr-o tot mai sacralizată verbalizare, nu din tăcere, începi să cunoşti viaţa visului (Lorca!). Se vrea cît mai real, visul. Cînd Creatorul află uimit de ceva ce nu ştia, „cum Eu, chiar Dumnezeu, nu Te-am ştiut în lume?”, îmbinarea permanentă între cele de Sus şi cele din fiinţa muritoare e substanţa întregului volum. Cînd cineva neştiut e invocat ca „Formele de Lut Mi le Alinţi”, poemul respiră deja, e viu.

Chemată să nu guste ea mărul (dar, cum vei cunoaşte, atunci?) lecturile ulterioare îi vor deschide ferestre spre alte tărîmuri, va depăşi stîngăciile de-acum şi va spune răspicat, unui lucru important pe nume:

„Cînd eu tac, Cerul e sărac”.

Cînd Bastarzii cîştigă

Republicanul delfin-bastard Paul a cîştigat un proces cu terminaţia “irevocabil şi definitiv” şi vrea averile regale. Îi spun astfel pentru că, indiferent de scorul din procese, rămîne un bastard, şi pentru că e bun prieten cu republicanul Ion Iliescu, eminent sovietolog, şi cu republicanul Traian Băsescu, distins navigator printre biruinţe.

Pentru cunoscătorii fenomenelor ce învăluie absurdul juridic românesc lucrurile au o explicaţie simplă, motivată de interese superioare, putem zice “de stat”. De statul acesta, România.

Regimul politic neocomunist, nonstop de 22 de ani, acelaşi FSN cu o vastă garderobă doctrinară dar cu o singură esenţă ideologică, a avut şi are un singur duşman real, chiar în interiorul ţării: regalitatea română. Ţinta este şi astăzi Casa Regală de România.

Am spus-o şi în altă parte: “Groaza lui Ion Iliescu şi a proaspetei sale camarile de posibilitatea reîntoarcerii Regelui Mihai I, în deplinătatea constituţională a continuităţii brutal întrerupte în 1947, a fost mare, iar reacţia sa, furibundă. În fond, era vorba de şeful de stat legal, în contextul vidului de putere. Reacţiile Grupului FSN nu s-au oprit doar la a nu-i permite intrarea în ţara unde, văzut doar din exterior, comunismul se prăbuşise. (...)Manipularea FSN a mers pînă acolo încît a stimulat prin pîrghii specifice, autoproclamarea unui „rege” al ţiganilor la Sibiu şi al unui „împărat” al ţiganilor, în judeţul Vîlcea. Mesajul către populaţie, chiar voit subliminal, era clar, fără echivoc: „Vă trebuie Monarhie?? Priviţi cum arată aceşti regi, nişte paiaţe! Aşa vreţi să arate România pe care noi  o construim?” (Cf. Carol Hârşan, Georgiana Arsene, „Experimentul România”).

Acum, la începutul lui 2012, pericolul regal s-a manifestat din nou.

Evoluţiile sociale şi politice din ultimele luni au evidenţiat un dezgust popular în creştere faţă de ansamblul clasei politice româneşti, simultan cu o creştere semnificativă a pro-monarhismului şi a simpatiei faţă de familia regală. Or, aşa ceva nu poate fi tolerat, “ăştia trebuie stîrpiţi de mici”.

Instrumentul găsit şi folosit este Paul Lambrino. Pus “în drepturi” la ordin, de către o instanţă superioară legată cu fire roşii de decizionali superiori, se bucură în van de victorie. Este doar un scurt răstimp cîştigat de şi mai marii bastarzi ai acestei ţări, neocomuniştii FSN, iliescieni şi băsişti, confiscatori de ţară.

Aşa că, oricît de prinţ se crede, Paul tot o unealtă rămîne. Cînd nu le va mai trebui îl vor arunca în podul cu lucruri de nimic, atît de prăfuite.

Blitz-krieg cu Gheorghe Funar

Fostul primar al Clujului şi Senator PRM, Gheorghe Funar, preşedinte al Organizaţiei Judeţene Cluj a aceluiaşi partid, a acordat blogului Avionul de hârtie un interviu fulger, în care îi îndeamnă pe români "să voteze cu încredere candidaţii PRM"

Carol Hârşan: Credeţi că 22 de ani de iresponsabilitate politică se răzbună acum, în miezul iernii lui 2012?

Gheorghe Funar: Da.

Carol Hârşan: Am văzut destule personalitaţi ticăloase în fruntea statului român, privind retrospectiv doar ultimii 100 de ani. În fond, cît de ticăloasă poate fi o persoană ca Traian Băsescu? Cît poate perverti setea de putere dintr-o conştiinţă?

 Gheorghe Funar: Foarte mult !

Carol Hârşan:  Cine credeţi că este în spatele acţiunilor locotenentului Alexandru de la Cîmpia Turzii?

Gheorghe Funar: Voinţa Poporului Român !

Carol Hârşan: Ca simplă persoană, ce soluţii propuneţi pentru viitorul imediat în climatul politic românesc?

Gheorghe Funar: Alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare.

Carol Hârşan:  Ce mesaj adresaţi cititorilor acestui blog?

Gheorghe Funar: Să iasă în stradă! Apoi să participe la alegerile anticipate şi să voteze cu încredere candidaţii PRM, partid care nu a participat la guvernarea şi jefuirea României .

COMPLOT CU EPOLEŢI, FAZA PILOT

Ideea unei dictaturi militare „interimare”, pentru restabilirea situaţiei normale în România, deşi dezavuată, periculoasă şi antidemocratică, este luată în considerare de grupuri restrînse din interiorul elitei de comandă.

De astă dată i-au spus „stare de urgenţă” şi au pus-o în gura unui brav locotenent, un adevărat erou. Acesta, îmbrăcat festiv în uniformă, a ajuns la Bucureşti, după ce, la Sibiu şi-a închis telefoanele şi a scos bateriile, ca să nu fie ascultat. A acţionat, normal, la ordin, la ordinul unor complotişti pentru care gestul său a fost un balon meteo de sondare a opiniei publice, de văzut cum e primită ideea cu monarhia – e altceva cînd comandant suprem e Regele şi nu un marinar cu biruinţa eşuată.

Locotenentul nostru, cel a cărui fotografie nu mai lipseşte de la mitinguri alături de injurii pe viu la adresa Băsescu-Boc-Udrea et Co., a apărut nesperat de mult, mai ales, la Antena3, „sugerînd direct” pe principiul „nu pot să spun mai mult, dar înţelegeţi dumneavoastră”.

Sonda experimentală aruncată în piaţă a cuprins cele trei-patru elemente ce trebuiau testate, asemeni unui mic satelit de comunicaţii românesc („Goliath”!), dizolvarea Parlamentului, starea de urgenţă şi administrarea-conducerea ţării de un Consiliu Militar, iar soluţia finală, instaurarea Monarhiei constituţionale drept corolar al întregii acţiuni.

Nu ştiu în ce măsură jubilează un Radu Duda de Hohenzollern, dar e clar că acele canale speciale ultrasecrete dintre republică şi regat s-au desfundat rapid, iar experţii s-au apucat deja să disece CV-ul Principelui Nicolae.

Judecat, condamnat, sacrificat, bietul locotenent nu mai contează, misiune îndeplinită, ideea a fost răsădită în mentalul colectiv. Coace. Creşte.

Şi peste un timp, cînd Regatul României va avea o şi mai mîndră Armată în NATO al secolului 21, va fi prosperă, iar politicienii de azi vor fi doar uitare, îşi va mai aminti cineva de unde a pornit totul, de la un Arafat, un Alexandru?... 

Democratizare în enclava separatistă, un model pentru schimbarea de la Bucureşti

După alegerile prezidenţiale din decembrie 2011 şi după serbările de iarnă pe stil vechi, lucrurile se reaşează în matca normalului, în Transnistria. Prietenii mei ma ţin la curent zilnic cu noile evoluţii. În primul rînd, noul preşedinte, Evgheni Şevciuk, i-a demis pe toţi smirnoviştii, „i-a măturat pe toţi”, cum spune un prieten al meu. A numit în funcţii, peste tot, tineri cu pregătire recentă, cu masterate şi doctorate în pregătire, cu deschidere spre Occident, fără prejudecăţi antiromâneşti, şi cu un cult al muncii, al răspunderii şi al lucrului bine făcut.

Cam tot ce este lipsă în România, adică.

Schimbarea smirnoviştilor are pentru analiştii atenţi ai zonei, şi o semnificaţie aparte. Ministru al Securităţii Statului a fost, sub toată preşedinţia lui Igor Smirnov, Vladimir Antiufeev (foto), fost Vladimir Ghiorghievici Alexandrov, fost Vadim Gheorghievici Şevţov, personaj sovietic de tristă faimă. În Riga a coordonat trupele OMON încercînd o lovitură de stat împotriva noului regim leton, apoi a fugit la 23 august 1991 la Moscova, unde colonelul Victor Alksnis (azi deputat în Duma) l-a reciclat şef al Securităţii la Tiraspol.

Să scapi de aşa un om nu e uşor, iar asta demonstrează că Şevciuk joacă dur şi eficient.

Prim ministru a devenit Petru Stepanov, „un băiat de treabă”, cum e văzut de populaţie. Miercuri vom afla lista întregului Guvern.

Pînă atunci, vedem evoluţiile de la Bucureşti.

Un adevăr pentru Români

Şi în România computerul face parte integrantă din actuala mişcare de contestare a Puterii. Pieţele virtuale Facebook şi Tweeter premerg pieţele reale Universităţii şi Victoria.

Dar, mai apare ceva: se înmulţesc mesajele de solidaritate cu mişcarea de contestare, cea nepolitică, autentică. Printre ele, şi aceasta:

Mulţi cred că e o “lucrătură-făcătură”, mai ales, cei care au condus Statul de 22 de ani doar prin lucrături-făcături. Şi o şleahtă de ziarişti stupizi. Se tot fac referiri nefondate la “primăveri arabe” în miez de ianuarie, dar şi alte asocieri exotice demonstrînd incultura, fără să aibă habar de ce se întîmplă.

Esenţa anului 2012, asociat de proşti cu cataclisme apocaliptice, se defineşte prin aceasta: nu doar polii “se schimbă”, ci o lume întreagă se modifică structural.

România e azi o mică arenă de schimbare într-o transformare grandioasă a Lumii, a lumii în care chiar Capitalismul năpîrleşte.

Se numeşte Evoluţie, planeta schimbă etajul, nu doar românii un preşedinte revolut şi execrabil.

Iar hackerii nu mai sînt simpli Hackeri, ci chiar solii aceste Lumi iminente.