Republicanul delfin-bastard Paul a cîştigat un proces cu terminaţia “irevocabil şi definitiv” şi vrea averile regale. Îi spun astfel pentru că, indiferent de scorul din procese, rămîne un bastard, şi pentru că e bun prieten cu republicanul Ion Iliescu, eminent sovietolog, şi cu republicanul Traian Băsescu, distins navigator printre biruinţe.
Pentru cunoscătorii fenomenelor ce învăluie absurdul juridic românesc lucrurile au o explicaţie simplă, motivată de interese superioare, putem zice “de stat”. De statul acesta, România.
Regimul politic neocomunist, nonstop de 22 de ani, acelaşi FSN cu o vastă garderobă doctrinară dar cu o singură esenţă ideologică, a avut şi are un singur duşman real, chiar în interiorul ţării: regalitatea română. Ţinta este şi astăzi Casa Regală de România.
Am spus-o şi în altă parte: “Groaza lui Ion Iliescu şi a proaspetei sale camarile de posibilitatea reîntoarcerii Regelui Mihai I, în deplinătatea constituţională a continuităţii brutal întrerupte în 1947, a fost mare, iar reacţia sa, furibundă. În fond, era vorba de şeful de stat legal, în contextul vidului de putere. Reacţiile Grupului FSN nu s-au oprit doar la a nu-i permite intrarea în ţara unde, văzut doar din exterior, comunismul se prăbuşise. (...)Manipularea FSN a mers pînă acolo încît a stimulat prin pîrghii specifice, autoproclamarea unui „rege” al ţiganilor la Sibiu şi al unui „împărat” al ţiganilor, în judeţul Vîlcea. Mesajul către populaţie, chiar voit subliminal, era clar, fără echivoc: „Vă trebuie Monarhie?? Priviţi cum arată aceşti regi, nişte paiaţe! Aşa vreţi să arate România pe care noi o construim?” (Cf. Carol Hârşan, Georgiana Arsene, „Experimentul România”).
Acum, la începutul lui 2012, pericolul regal s-a manifestat din nou.
Evoluţiile sociale şi politice din ultimele luni au evidenţiat un dezgust popular în creştere faţă de ansamblul clasei politice româneşti, simultan cu o creştere semnificativă a pro-monarhismului şi a simpatiei faţă de familia regală. Or, aşa ceva nu poate fi tolerat, “ăştia trebuie stîrpiţi de mici”.
Instrumentul găsit şi folosit este Paul Lambrino. Pus “în drepturi” la ordin, de către o instanţă superioară legată cu fire roşii de decizionali superiori, se bucură în van de victorie. Este doar un scurt răstimp cîştigat de şi mai marii bastarzi ai acestei ţări, neocomuniştii FSN, iliescieni şi băsişti, confiscatori de ţară.
Aşa că, oricît de prinţ se crede, Paul tot o unealtă rămîne. Cînd nu le va mai trebui îl vor arunca în podul cu lucruri de nimic, atît de prăfuite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu