Cînd Pi zîmbeşte

La 14 martie se marchează – se serbează!! – Ziua Internaţională a Numărului Pi .

Această entitate vie matematică are un cap – numărul 3, un gît – virgula, un trup după virgulă – numărul 14, şi o coadă stufoasă şi infinită din zecimale, mai lungă decît coada oricărei comete.

A servit şi serveşte, de la construirea de piramide, la orice roată, cerc sau curbă ce determină o activitate umană pe pămînt, în spaţiul cosmic sau în spaţiul imaginar generos şi abundent.

Aş vrea să fac parte din această Comisie internaţională, esoterică şi elevată, care hotărăşte „sărbătoriţii” nesfinţi dar importanţi, pentru cele 365 de zile ale anului, ca să propun noi valenţe şi domenii neserbate încă:

-         Ziua internaţională a Oului lui Columb

-         ... a inelului lui Moebius, cu o singură suprafaţă

-         ... a Regretului justificat

-         ... a Fatalităţii

-         ... a Ziarului pe hîrtie

-         ... a plantei renegate Mătrăguna

-         ... a Aproapelui neglijat

-         ... a Departelui neştiut

-         ... a Dreptului la Sărăcie

-         ... a Momentului oportun

-         ... a Ratării pozitive          etc.

Ne-am cunoaşte Lumea mai bine şi am respecta-o mai mult. 

O aniversare invizibila în spatele uşilor închise...

... a fost titlul unui film în anii ’70, cu muzica unui compozitor român, despre conspiraţii reale şi nu doar teorii sterile. Totul e rupt din realitate, o dovedeşte şi faptul că la 5 martie 2012 s-au împlinit 66 de ani de la semnarea Pactului UKUSA, cel mai bine păzit tratat de la al doilea război mondial pînă astăzi. Consecinţele acelui eveniment de o discreţie totală se resimt pînă în zilele noastre şi vor avea efecte peste decenii, pînă în secolul 22.

Documentul semnat la 5 martie 1946, este unul dintre documentele cu cele mai ample si mai complexe efecte in istoria contemporană, de la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial pîna astăzi: Pactul UKUSA.

Nu se vor da recepţii somptuoase unde şampania să curgă gîrla, nici nu se vor organiza parade cu care alegorice ca la festivalul de la Rio.

Evenimentul cel mai important în consecinţe după conflagraţia mondială va trece neobservat, ca în fiecare an.

Şi totuşi, ce anume s-a întîmplat la 5 martie 1946 şi care au fost acţiunile în cascadă ale acelui act?

Discreţie maximă, interceptări totale

Pactul UKUSA a fost semnat în prima fază de către colonelul britanic Patrick Marr-Johnson şi de generalul locotenent Hoyt Vandenberg, devenit din ianuarie 1946 director al Biroului de Intelligence din Ministerul de Război al SUA. Imediat, Tratatul, zis şi BRUSA Agreement, a fost semnat de trei din cele mai importante membre ale Commonweath, Canada, Australia şi Noua Zeelanda. Ulterior s-au apropiat Japonia şi Pactul Nord-Atlantic.

Una din consecinţele punerii în comun a informaţiei generale ale serviciilor secrete din cele cinci state semnatare a fost înfiinţarea în perioada imediat următoare a unui Big Brother-colos:

- Componente: Signal Intelligence – SIGINT, Electronics Intelligence – ELINT, Radar Intelligence – RADINT şi Human Intelligence – HUMINT;

- apoi, înfiinţarea NSA – National Security Agency a SUA, cu un buget de  la 10 miliarde de dolari anual şi 130.000 de oameni în întreaga lume, cu mult peste dimensiunea CIA. A fost lansat de Administraţia Truman la 4 noiembrie 1954, anul în care ia fiinţă şi Grupul Bilderberg, de consultanţă politică informală;

- demararea programului SETI – Search for Extraterrestrial Intelligence, şi contruirea celei mai mari baze în acest scop, la Pine Gap, Australia;  

- demararea Iniţiativei de Apărare Strategică, „Star Wars” – 23 martie 1983, sub preşedinţia Reagan, ţinta fiind, ca şi pînă atunci, Uniunea Sovietică şi statele satelit, dar şi China comunistă;

- programul ESCHELON de ascultare telefonică globală şi de citire prin interceptare globală a masei informative Internet, cu centrul în Marea Britanie, lînga Londra. Colecţia de analize din domeniu a servit, declarativ, la demarajul „luptei globale împotriva terorismului”. Şi multe altele...

Nici evenimentul de la Ialta-februarie 1945 şi nici cel de la Malta-decembrie 1989 nu au fost generatoare de atît de profunde transformări, ci Malta a confirmat  efectele logice ale Pactului UKUSA.

Noua Ordine s-a insinuat temeinic în Lumea noastră fără ca majoritatea covîrşitoare a documentelor ce au făcut-o posibilă să fie pînă azi date publicităţii. 

Mihai Prepeliţă şi Basarabia-200

Mihai Prepeliţă îşi continuă truda scrisului despre şi pentru români, ca Ambasador de Adevăr.

Acum a publicat o nouă serie de mărturii sub titlul Basarabia – 200 , amintind de anul 1812, anul primului rapt al provinciei româneşti de către imperiul ţarist (Ed. Printech, 2012).

Căci de un destin aparte ţine fiinţa unei ţări mai mici aflată la intersecţie de mari imperii şi mari interese. Acele evenimente care au urmat pînă la sfîrşitul regimului comunist în 1989 sînt binecunoscute, deşi în şcolile din Chişinău, Kiev şi Moscova adevărul e încă ciuntit spus tinerilor. Mai demn de analize profunde este ceea ce s-a întîmplat din 1990 încoace legat de ghemul incredibil de complex al zonei în discuţie.

Am spus-o şi în cartea lui Mihai Prepeliţă: „Pentru mine, Basarabia este parte integrantă a istoriei României. Spun a istoriei, pentru că astăzi structura statală Republica Moldova nu reprezintă Basarabia reală. Compusă din două entităţi distincte, Moldova-Chişinău şi Transnistria, va avea un destin de asemenea distinct: în timp ce Moldova-Chişinău se va resorbi, cu acceptul Rusiei, în structuri europene şi, implicit, româneşti, Transnistria va rămîne ca un stat recognoscibil de jure, în timp. Cît despre Basarabia, cum am spus, aparţine incontestabil istoriei noastre, acolo unde are un loc de mare onoare”.

Soluţia problemelor e „multinaţională”, în sensul interferării de neevitat a politicilor din cinci arii de interes major: România e legată structural de Moldova, Moldova e legată de Transnistria, aceasta e legată de Federaţia Rusă şi e vecină de interese specifice cu Ucraina.

Nici una din acestea nu poate hotărî ceva definitiv fără celelalte.

Prognozele realiste duc spre o soluţionare în care Rusia va lăsa Moldova să plutească spre integrarea europeană, după ce, pînă azi ea a plutit într-o derivă greu de înţeles. Iar România va avea un hotar direct cu o Transnistrie ce are de acum ambiţia economică de a deveni o Elveţie a Estului.

Mihai Prepeliţă ne mai sugerează că bunul simţ ne obligă să lăsăm trecutul istoriei, iar viitorul să aparţină unor generaţii care să-şi armonizeze vieţile în absenţa războaielor, dar cunoscîndu-şi istoria.

Mihai Prepeliţă cunoaşte foarte bine taina vindecării de răni derivate din cuceriri de teritorii, pămînturi nemeritate rîvnite de grele puteri, dar ştie că vine vremea reaşezării în drept real al lucrurilor şi oamenilor ale căror vieţi nu mai încap în cărţi.