Am fost „certat” de domnul Mircea Costache (vezi articolul anterior) pentru că l-am inclus şi pe Ion Coja în rîndul abundenţei de –isme ce răsar în prielnicul mediu electoral, acest guano social de crescut paraziţi politici. Semnalul domniei sale m-a determinat să notez urmatoarele idei concluzive despre perioada prin care trecem în aceste zile.
O mare absenţă electorală: Demnitatea!
Pornesc, normal, de la sondajele de opinie care dau certă o victorie a USL la locale şi la parlamentare. Ar urma o guvernare extrem de dificilă, o coabitare de doi ani cu un preşedinte ostil, o măcinare internă a USL prin grupurile interne de interese, adevărate pietre de moară, cu efecte nocive asupra ţării, în ansamblu. Dacă PSD va greşi în 2012-2013 (şi sînt coapte multe condiţii pentru greşeli în cascadă), orice analist lucid îşi va pune problema: cine va remodela ruinele politice ale unei Românii ce este de 22 de ani în derivă şi, mai ales, ale unei Românii post-băsesciene?
Ascensiunea unor ideologii „eretice”, neconturate ferm, exploatînd ranchiuni şi resentimente de decenii într-o Românie-gaură neagră a furtului Naţional, va genera apariţii în prim plan pe lîngă care lideri ca Georg Heider sau Le Pen vor părea „democraţi” naturali.
Creşterea numărului de provocări economice, a presiunii administraţiei şi a unui Fisc ce nu mai ştie ce să inventeze de impozitat, pe fondul corupţiei endemice, devin realităţi dure pentru o societate demotivată de la răspundere şi de la muncă, în timp ce criza de soluţii se adînceşte. Aceasta, şi pentru faptul că astăzi, în punctele cheie ale administraţiei se află cei mai insaţiabili şi fără de caracter personaje pe care aşa numitul Front al Salvării Naţionale le-a putut crea şi impune, copii şi metrese ale eşalonului doi PCR şi Securitate.
Cei care cred în pluripartidismul românesc sînt, de 22 de ani, ignoranţii şi naivii ca masă electorală, uşor de manipulat cu succes.
Alternativele „Naţionale”, „de pură tradiţie românească”, ortodox-legionaroide, sau altele, neprevăzute, pot pune în dificultate partidele mari, dar compromise – PSD, PNL – prin discursuri de un extremism afişat şi asumat, dar nu vor avea proiecte serioase pe termen lung, infrastructura politică, know-how managerial şi bugetul necesar unei schimbări fundamentale. Fără să mai vorbim de absenţa unui lider lucid, capabil de magnetizare populară şi plin de demnitate. Nu un Dan Diaconescu, Tudor Ionescu, Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali sau alţi cavaleri în armura naţională, cu cruce şi sabie vor remodela România ruinată. Cît despre intelectualii „de marcă”, rămîne cum ne-am înţeles, nu există în cîmpul politic. Spaţiul Schengen şi-ar atrage un cancer generalizat şi ştie asta!
Deci, dacă PSD nu îşi face o curăţenie internă „la sînge”, ţara rămîne o cutie goală a Pandorei, din care Speranţa a fugit peste şapte ţări şi mări.
Mai sînt mici grupuri, din care Mircea Costache îl amintea pe Ion Coja, cu o Listă Naţională, care ar putea avea succes cu sprijinul unui „civism naţional”. Nu cred în aceste utopii. Pentru că lipseşte tocmai civismul naţional: „din 1990, România a intrat pe mîna unei bande de jefuitori, străini de orice sentiment naţional şi călăuziţi de singurul gînd al îmbogăţirii. (...) Întîrziind intrarea României în spaţiul Schengen, Franţa a făcut ţării noastre un serviciu tot atît de mare ca şi în 1859, cînd a sprijinit unirea Principatelor. Atunci ea a contribuit la crearea statului naţional român modern, acum ea contribuie în a arăta lumii că „dincolo de paravan” se află „cel mai murdar colţ de Orient putred”, pentru a relua termenii lui Octavian Goga, din 1916.” (Florin Constantiniu, în Istorie şi Civilizaţie, febr. 2011).
Atunci, Cine?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu