marți, 13 martie 2012

Cînd Pi zîmbeşte


La 14 martie se marchează – se serbează!! – Ziua Internaţională a Numărului Pi .
Această entitate vie matematică are un cap – numărul 3, un gît – virgula, un trup după virgulă – numărul 14, şi o coadă stufoasă şi infinită din zecimale, mai lungă decît coada oricărei comete.
A servit şi serveşte, de la construirea de piramide, la orice roată, cerc sau curbă ce determină o activitate umană pe pămînt, în spaţiul cosmic sau în spaţiul imaginar generos şi abundent.
Aş vrea să fac parte din această Comisie internaţională, esoterică şi elevată, care hotărăşte „sărbătoriţii” nesfinţi dar importanţi, pentru cele 365 de zile ale anului, ca să propun noi valenţe şi domenii neserbate încă:
-         Ziua internaţională a Oului lui Columb
-         ... a inelului lui Moebius, cu o singură suprafaţă
-         ... a Regretului justificat
-         ... a Fatalităţii
-         ... a Ziarului pe hîrtie
-         ... a plantei renegate Mătrăguna
-         ... a Aproapelui neglijat
-         ... a Departelui neştiut
-         ... a Dreptului la Sărăcie
-         ... a Momentului oportun
-         ... a Ratării pozitive          etc.
Ne-am cunoaşte Lumea mai bine şi am respecta-o mai mult. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu