Era normal ca Numele să descrie totul: Nomen est Omen.
În fond, un “tată” este cauza directă a acordării unui nume.
Dar, cînd o ţară a primit un nume, “tatăl” sînt toţi bărbaţii cuprinşi în ea? Şi cum pot perverti bărbaţii ei, numele acelei ţări?
Românii nu au oaze pentru că, aparent, nu au deşerturi. Cu excepţia deşertului ignoranţei. Asta explică faptul că din ce în ce mai mulţi români visează la oaze. Oaze în care să se adăpostească de deşertul prostiei.
Cînd mitocanul a devenit umplutura plăcintei naţionale, nu mă miră că mulţi nu se abţin să muşte din ea. E agresiv, e ignorant, imită imitatori şi consumă cu regularitate steroizi pentru prostie.
Într-o ţară a paradoaxelor non-lineare şi asimetrice, un paroxism se impune uşor: poţi găsi mai peste tot raftul cu steroizi pentru prostie.
Publicitate: cumpără 2 produse de întărire a prostiei şi primeşti unul gratis! Durează garantat de la o generaţie la alta!
Şi tot căutînd oaza visată, constaţi că o asimilezi cu liniştea dintre cîinii vagabonzi, cerşetorii agresivi, bîrfitorii vecini – foşti turnători la Securitate, săpătorii invidioşi de la serviciu (dacă nu eşti şomer)...
Există un model-pattern de astfel de bărbat:
face parte din categoria acelor entităţi ce păstrează o robustă aparenţă umană, fiind însă, în esenţă, un monstru.
Spirit ce îmbrăţişează orice antireligie, o structură non-etică sprijinită pe cu totul alte 10 Porunci decît cele care au făcut ca societatea să subziste oarecum, pînă astăzi.
Un “om” care secretă Răul cu naturaleţe şi îl îmbracă zilnic în cuvinte cît mai atrăgătoare, dar cu minciuna mulată transparent. Biped nociv ce nu uită o clipă că rostul lui e să urce tot mai sus, pe orice scări, ierarhice, academice, teologice, politice, pentru ca Răul diseminat de acolo să contamineze cît mai mulţi real-umani.
Acestora din urmă, Binele nu le poate asigura o apărare, o platoşă ce să-i protejeze, cît de cît. Şi atunci, cum să nu cauţi Oaza?
... ca să eviţi moartea Karaoke în care partitura nu-i a ta, textul nu-i al tău, instrumentele nu-s ale tale, nici ringul nu-ţi aparţine, dar te bîţîi grotesc, într-un stil care, normal, nu-i al tău...
Cum să nu visezi la Oaza înverzită?
“Să prindem sfîrşitul în altă parte”, ce ideal aberant!
Dar, unde e Oaza?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu