Rubrica subiectelor de neatins
Motivaţie: Izotopii au timp de înjumătăţire, dar
prostia, nu.
Eu nu sunt un indignat, un revoltat, un revoluţionar
sau un jihadist. Nu lupt pentru ceva anume. Sînt doar politically incorrect, adică, sînt Cineva.
Orice observator atent al vieţii politice
internaţionale a notat cu roşu în agende faptul că, după anul fasccinant, 1989,
s-au înmulţit peste măsură (nu există o măsură în acest domeniu) subiectele ce
nu pot fi atinse, nu pot fi abordate frontal, deschis şi direct. Ele nu pot fi
studiate de către „persoane inadecvate” care vor să înţeleagă astfel efectele
lor.
Aceste subiecte sunt considerate „ca aducînd atingere
unor grupuri umane defavorizate/privilegiate ca dezgropînd temeiuri ale unor
acţiuni politice din trecut cu efecte negative în actualitate” (noua limbă de
lemn globală) şi de care nişte indivizi umani, foarte puţini la număr, au hotărît
(sic!) că sînt „TOP SECRET”, adică, nefiind oportune, orice referire la ele
fiind o ofensă adusă Autorităţii – de
ici, de acolo, „cu care trebuie să avem relaţii cordiale etc.
Ca un autodidact analitic ce mă aflu, am constatat că
astăzi, cam 60-70% dintre subiecte internaţionale apte de făcut lumină, sînt
supuse embargo-ului privind analiza şi sinteza lor, de către elite
supranaţionale, cu pîinea şi cuţitul în mîinile lor.
Am mai constatat că nu sînt singurulcare vede această stare de lucruri şi am descoperit
o serie de grupuri contestatare organizate în reţele de anti-intelligence. Dacă rolul comunităţilor de intelligence de
pretutindeni este să secretizeze totul şi să pună feliuţe esenţiale din acest
uriaş lingou pe masa conducătorilor „legitim” prezenţi în topuri statale, ei
bine, rolul celor tot mai mulţi anti-intelligence este să de-secretizeze şi să
dea contur figurilor ce se-nfruptă din acel uriaş lingou.
Din acest unghi specific afirm liniştit că mă simt
solidar şi coleg”de breaslă” cu Julian Assange, cu Ed Snowden şi mulţi alţii.
Dintre români disting un Cristian Sima, care ar mai avea ceva relevant de spus,
dacă ar vrea. Pînă atunci reţin: „O fi
greu să-i guvernezi pe români? Nu, nu e greu, e inutil”.
*
Mulţi confundă această activitate cu hobby-ul teoriilor conspiraţiei, deşi
diferenţa este foarte mare. Dar cînd ai ajuns să fii catalogat drept adept al
teoriei conspiraţiei, eşti văzut aproape instantaneu, ca un personaj compromis,
cu păreri ce trebuie uitate prin sertare sau aruncate la gunoi. Această
atitudine, promovată intens şi în România, constituie o redutabilă armă
demagogică în mîinile Puterii şi ale trepăduşilor ei. A oricărei Puteri.
Vorbim doar de felul întîi din meniul de reintoxicare
naţională.
*
Domeniile politically
incorrect sînt vaste, ele cuprind suma subiectelor pe care orice Putere le
doreşte ocultate, ascunse şi bine protejate. Iată cîteva exemple sumar
menţionate:
1. De
departe, cel mai politically incorrect subiect de abordat, este Holocaustul
contra evreilor înainte şi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Vorbim
aici de cel mai bine protejat BRAND de pe pămînt. Dacă ridici sprînceana la
prima literă – „H” – nu la tot cuvîntul, în secunda 2 ai intrat în rînddul
detractorilor buni de eliminat din „lumea bună”. O uriaşă reţea informativă
invizibilă ce înveleşte globul, anunţă pe toţi de sub umbrela Brand-ului
straniul mesaj: „Cu ăsta, NU!”. Doar o notă retrospectivă: cu prilejul
recunoaşterii „holocaustului românesc” pe vremea guvernării Năstase, în spatele
uşilor închise, părţile s-au tocmit ca la piaţă pentru numărul victimelor …
2. De
vreun secol, ca un pui de cuc,
terorismul s-a instalat în viaţa noastră şi nu dă semne de retragere.
Corect este să vorbim de Terorism şi Antiterorism, pentru că ambele acţiuni,
finalizate sau nu în teren, costă. Dar este politically incorrect să analizezi
şi să acuzi tot ansamblul, trebuie să te legi doar de „terorişti”. Faptul a
devenit evident din 11 septembrie 2001, cînd mulţi oameni au început să vadă
că îndărătul evenimentului sunt mult mai multe întrebări decît durere. De
altfel, toate acţiunile „anti” ale americanilor – Afganistan, Irak, Siria –
s-au soldat cu eşecuri majore.
3. Malthusianismul,
azi, a devenit un subiect tot mai sensibil, abordat de tot mai mulţi autori.
Îndărătul publicităţii frumos ambalate şi colorate, la un uriaş număr de
produse alimentare şi farmaceutice, stau scăderea imunităţii şi limitarea
vieţii, în paralel cu imensele profituri ale multor multinaţionale şi
corporaţii. Totul, ca celebrul raport 80-20%, al lui Pareto să se menţină. Voi
reveni, prioritar.
4. Efortul
de escamotare a subiectelor cu adevărat importante se face cu costuri enorme,
în detrimentul a milioane de oameni care intuiesc acele adevăruri şi le doresc
elucidate, explicate şi asumate. Cel mai des, elitele politice impun o viziune
care nu satisface nici pe departe adevărul
istoric trăit de comunităţi întregi a căror memorie colectivă nu coincide
cu versiunile oficiale. Revoluţia română din decembrie 1989 şi urmările ei
imediate sînt un bun exemplu.
5. Subiectul
„Ukraina”: autorii români de studii şi din presă trebuie să fie „din oficiu”
anti-ruşi. Nici unul din ei nu pune pixul pe rana atroce a dilemei ucrainiene:
o pace rea e mai bună decît un război bun?
Cam atît pentru debut, Cu menţiunea că am credinţa tot
mai fermă, adîncindu-mă în tot mai fascinantul „politically incorrect”, ca nu
sunt păduri destule pe pămînt din care să se fabrice hîrtia pe care să se scrie
tot ce este interzis, întregul adevăr. Eu cred în hîrtie, nu în Internet, care
este o armă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu