TRANSFORMĂRI RADICALE

                           

                                                        „Viaţa nu se măsoară în numărul

                                                        dn respiraţii pe care le ai, ci în

                                                        numărul de momente care îţi taie

                                                        respiraţia.”

                                                                                     Vivekananda

Viaţa politică în România ultimilor 25 de ani ne-a impus o concluzie surprinzătoare şi iritantă: adevărul politic are acelaşi drept de exprimare ca şi eroarea politică. Doar că, cea din urmă şi-a adjudecat deja toate armele, măştile şi formele expresiei în spaţiul public şi a învăţat la perfecţie legile mimetismului parazitar, pe care le aplică zilnic pe corpul adevărului (românesc) anesteziat.

Minciuna zboară, adevărul e apter.

Aşa se face că, pentru a avea un minim cîştig, şi adevărul a învăţat arta travesti-ului. Încă de acum 2000 de ani, chiar şi un învăţător ca Iisus, l-a îmbrăcat în pilde pentru vulgul neîncrezător, ştiind faptul că oamenii fug de adevărul crud, rostit fără menajamente ori cu ostetaţie supărătoare.

Astăzi, după15 ani din seccolul 21, pămîntul cu toţi oamenii e subiect al transformărilor radicale în desfăşurare.

E de ajuns să priveşti escalele dinamicii grupurilor elitare pe axa istorică dintre secolele 19-21: SION – YANKEE – SOVIET – REICH – MARŞUL CEL LUNG – „LUMEA LIBERĂ” – NOUA ORDINE MONDIALĂ - ... KHALIFAT.

Mai trebuie înţeles faptul că un gest fragil ca Toleranţa nu este sinonimă cu Pacea, toleranţa doar ţine conflictul la foc mic. Toleranţa poate fi o stare zilnică reală, în vreme ce pacea rămîne mereu un deziderat. Pînă acum, orice promisiune de pace a ascuns o revanşă, o pregătire de război, cum ştiau şi anticii.

De aceea, fanaticii pacifismului de azi sînt atît de obtuzi şi de ameţiţi de un ideal pe care îl înţeleg în mod greşit. Ei nu vor să vadă că toate perioadele de pace din istorie au fost perioade interbelice. Cînd la tine acasă pare pace, în alt loc se ucid oameni, oribilul răbufneşte unde puţini se aşteaptă.

Sau, e pretutindeni, ca astăzi.

                                                        *

Ce anume este politically incorrect aici?

De exemplu, manipulările nord-atlantice anti-ISIS. Normal că nu le convine faptul că noul Khalifat, anunţat/proclamat de liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, în iunie 2014, este un medicament foarte tare contra bolilor Occidentului, în esenţă, contra rasei albe, pentru a-i scădea febra dominaţiei globale.

Nu se mai încalcă pacte, nu se terfelesc tratate, nu se reneagă înţelegeri diplomatice. Se sapă direct groapa supremaţiei americano-israelite prin cele mai atroce acţiuni.

Jihadiştii Statului Islamic luptă direct în teren, fac graniţele zdrenţe, oripilează „lumea pacifistă” cu execuţii puternic mediatizate, de maxim impact.

Pe de altă parte, mişcarea indignaţilor roade mărul putred financiar nord-atlantic („occupy the Wall Street”), Rusia îşi accentuează nonşalant prezenţa în lume, China pîndeşte zîmbind sardonic din fumul celei mai mari producţii industriale, Africa a primit neputincioasă cadoul otrăvit al bolilor decimatoare, America de Sud „latină” răceşte treptat motoarele dezvoltării, iar Australia rămîne prea departe, un ecou al trîmbiţelor aceleiaşi rase albe şi un ultim refugiu al ei „în caz de…”, ca-n filmele deja făcute.

Tacul biliardului global a fost înlocuit cu agilul Kalaşnikov, iar parcările raliurilor politice europene sînt tixite cu automobile pline-ochi cu explozibil. Aglomeraţiile urbane nu mai sînt „arhitectură în dezvoltare”, ci ţinte cu cît mai multe victime potenţiale. Neprevăzutul a luat chipul unui sinucigaş împodobit cu grenade. Au crescut exponenţial bugetele dedicate siguranţei în spaţiul public şi s-a desăvîrşit noul şi exacerbatul monstru politic – CONTROLUL global. Astfel, Ed Snowden nu mai este un simplu vinovat transfug, ci o verigă slabă care a cedat într-un sistem infectat de inumanul vizionar panoramic. Din Satelit!

                                                        *

În fundal revine, jurnalistic promovat, conceptul de revoluţie. Şi astăzi, o revoluţie rămîne ceea ce a fost mereu, soluţionarea unei crize. Dar dintotdeauna, revoluţia nu a fost în final, decît o deplasare de privilegii şi una de bogăţii. Cîştigătorii a luat întotdeauna comisionul pe Schimbare, pe toate schimbările, au devenit perceptori de taxe pe toate deplasările de bogăţii „anonime şi vagabonde”, de la o ţara la alta prin oscilaţii controlate. Astfel, Khalifatul poate viza prin revoluţia brutală o cruntă lovitură la corpul actualului sistem global, poate esenţialul: modul actual de reproducere al Banului.

Şi-atunci, persoanele „onorabile” de top financiar, ca madam Lagarde sau domnul Kim, se vor întreba cu teamă greu de disimulat, “cine va fi acar la macazul financiar?”.