Pe de altă parte a scăzut vertiginos (la scară istorică, 22 de ani „de
libertate” sînt puţini) numărul acelor oameni ce posedă încă biblioteci de
iniţiere, cărţi după a căror citire înţelegi mai bine mersul lumii şi de ce se
desfăşoară lucrurile aşa cum le vedem. Cărţi rare, pentru obţinerea cărora nici
un efort nu e prea mare.
Nu putem înţelege nimic din Lumea înconjurătoare dacă nu intrăm de tineri
în universul cărţilor. Nu vom şti ce este viaţa, ce este Puterea, încotro se
îndreaptă ele şi încotro ne duc pe noi, dacă nu ajungem să citim cărţi, în
general, şi cărţi de iniţiere, în special.
În mod cert, biblioteca unora s-a putut forma şi înainte de decembrie 1989.
În ciuda sistemului, cărţi bune şi rarităţi apăreau şi atunci. Puteai să-ţi dai
seama că există o legătură clară între cunoaşterea „scoasă” din cărţi, pe de-o
parte, politică şi exercitarea efectivă a puterii, pe de altă parte.
Pornim de la o simplă constatare din viaţa de zi cu zi din ultimii 22 de
ani: decăderea şcolii româneşti, a calităţii educaţiei, e o realitate şocantă şi, pentru cei mai mulţi, greu de
înţeles. „Ce fel de oameni au interesul ca în România să nu mai existe un
tineret foarte bine educat şi excelent format profesional?”, ar fi o
întrebare-cheie. Dincolo de retorismul aparent, ştim că principala formă de
educare individuală de la vîrste fragede este cartea. Lectura „a fost
asasinată” la noi prin cîteva căi, simplu induse şi impuse:
-
dezinteresul tot mai scăzut din familii, al multor
părinţi tot mai nepasatori faţă de propriii copii şi înecaţi în coşmarul
subzistenţei zilnice, cînd banii pe cărţi sînt ultimul lucru la care s-ar
gîndi;
-
obsesia miniştrilor educaţiei şi a funcţionarilor
superiori din Inspectoratele de Invăţămînt că „materia de studiu” este prea
multă, trebuie prezentată cu multe poze şi texte scurte, iar timpul pentru
relaxare şi „entertienment” este prea puţin...
-
au rezultat manualele şcolare alternative, nişte cursuri
tabloide pentru tineri care au cu totul altă treabă! Adăugăm teroarea
Internetului, site-urile de socializare, comunicaţiile convulsive prin mobil...
Ne întrebăm, de ce se duce astăzi acest război contra lecturii? Cei care
l-au declanşat, sînt iniţiaţi şi ştiu de ce anume fac aceasta? Răspunsul,
prieteni, nu-i vînare de vînt, e la ei...
Istoria, în general, nu este nici pe departe o cronică a Binelui pe pămînt.
În orice proces de cunoaştere există un prag dincolo de care nu mai poţi
înainta fără o călăuză. Această călăuză nu trebuie neapărat să aibă forma unui
om, el poate lua „chipul” unei cărţi, a multor cărţi, a tuturor gîndurilor ce
le-au precedat. La fel, şi unele hărţi şi unele Atlase pot fi călăuze – asta
este orice hartă! – de iniţiere, cu coduri şi semnificaţii pentru puţini
cunoscători. Din Atlase înţelegi, în mică
parte măcar, cum s-au dezvoltat drumurile omului în lume. Şi, mai ales, cum
şi-a adjudecat omul alb, pe rînd, întreg mapamondul. Care au fost escalele
importante, devenite cu timpul megalopolisuri. Ce direcţii ar mai fi urmat şi
cît de puţine locuri mai sînt, astăzi, necălcate de picior de om.
Dar astăzi, trăim vremuri în care chiar Cuvîntul şi-a pierdut
puterea. Cauza bolii cuvîntului este minciuna.
Ca şi în dragoste, pentru o minciună este nevoie de doi – cel care minte şi
cel minţit. Sau, de la doi „în sus”. De aceea, pe vremea lui „La început a fost
Cuvîntul” nu a existat minciună pentru că era doar Unul.
Imediat cum s-au înmulţit oamenii şi au umplut pămîntul, lumea s-a umplut
de minciună şi de cavalerii acesteia: invidia, egoismul, perfidia şi lăcomia.
Pentru mulţi oameni minciuna s-a instalat în miezul vieţii lor.
Şi acesta este un motiv temeinic pentru a avea o bibliotecă de iniţiere:
cunoaşterea aprofundată a Răului e necesară, iar minciuna e principala
modalitate de proliferare a acestuia (vezi „Istoria Infamiei”, a lui J.L.
Borges).
Fericiţi cei ce ne scriu din Infern, că ei înţeleg pe deplin Lumea.
Dar, cine mai stă astăzi să revadă cu atenţie critică şpalturile Facerii, ca
să introducă serii întregi de corecţii la cea mai mare Erată ce s-a acumulat
vreodată pe Pămînt?
Adevărata semnificaţie a expresiei-clişeu „ai carte, ai parte”, este mult
mai profundă, mai exact, „ai parte de o bibliotecă de iniţiere, ai parte de
Putere”!
Puţini o înţeleg şi o aplică, dar cei ce ştiu conduc Lumea.
Faptul că România este atît de prost condusă, şi e dirijată conştient spre
o destinaţie catastrofică, demonstrează că politicienii ei nu numai că nu
citesc din cărţi de iniţiere, dar se mulţumesc „să citească în diagonală” cel
mult aeratele texte „jurnalistice” din tabloidele ce le descriu aventurile
mondene.
Poate că citesc astfel de cărţi speciale un Adrian Năstase, un Gelu Voican,
un Varujan Vosganian, sau un Kelemen Hunor, însă, în nici un caz, un Traian
Băsescu, Dan Diaconescu & „pleiada” liderilor-nulităţi. În schimb,
prestaţia politică apare ca emanată tot din ignoranţa politică generalizată şi
setată doar pe interes. De obicei, cei ce o practică – “constituţional”! – sînt
oameni cărora perfecţiunea le dăunează.
Cărora cărţile le strică planurile. Îi recunoşti, iar pentru aceasta nu de un
detector de minciuni, ci de un detector de adevăruri ai nevoie. Mai ales că,
există oameni a căror atingere, fie şi verbală, te împuţinează. E şi multă
pierdere de timp pînă cînd înveţi să-i identifici.
Sau, cum spunea Gelu Voican,
într-un text despre ezoterism, “Lucrurile tac în obscuritate, iar oamenii se
hărţuiesc neîncetat, dar, mai ales, inexplicabil. Lumea naturală vibrează, dând
semne de neînţeles, în timp ce în lumea omenească, neobosind, călăii trudesc”. ..
Mulţi ştiu că există o legătură între biblioteca de iniţiere, psihologia
maselor şi deţinerea Puterii, şi totuşi,
cum arată portretul-robot al tînărului care, începînd cu 2012, decide să
înceapă să-şi încropească o bibliotecă de iniţiere?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu