Carol Hârşan
...dobînda românească la moştenirea lui McLuhan vine
din cei 30 de arginţi ai unei binecunoscute trădări.
Astăzi, toţi oamenii se găsesc sub un sever şi necontenit asediu.
Fiecare individ – scăpare nu e! – se află sub asaltul general al presei.
Scrisul, audibilul şi văzutul pe ecrane modelează milioane de suflete. Dar, nici unul dintre acestea nu vede în mod real şi concret pe ilustrul modelator.
Prea multa lumină ar putea fi una din cauze.
Am avut nevoie de 21 de ani după crudul şi neelucidatul scenariu decembrist, ca să-mi pot permite privilegiul înţelegerii unora din multele profeţii despre trecut.
Pare hilară încercarea ce urmează, de n-ar fi, de fapt, o serioasă descriere de secvenţe de tîmpire colectivă continuă, susţinută zilnic de către un singur Analist (toţi analiştii!), indiferent de natura şi caracterul, mereu diminuat, al patronului dindărăt.
De ani întregi avem de-a face cu un concubinaj profitabil între producţie şi consum: „noi producem toate acele elemente care să vă ajute pe voi să fiţi cît mai mulţumiţi şi să gîndiţi cît mai puţin. Doar aşa veţi putea să ne votaţi încă o dată şi mereu”.
Deşteptarea este nocivă pentru poporul care îşi merită din plin titlul imnului naţional.
Ceea ce nu ştiu încă, este pe cine anume au îngropat la temelia funestului edificiu pentru ca acesta să nu se dărîme, conform unui bun obicei-reţetar al unui sadic şi întunecat meşter Manole.
Degeaba citeşti-auzi-vezi tot ce vine dinspre majestuoasa presă.
Deduci doar, intuitiv, că profitul este maxim şi este extras din profesionalism aproape de zero.
Tot ceea ce trebuie să faci este un survol titulativ de denumiri ale segmentelor orare ce-ţi asaltează con-ştiinţa oră de oră, zi şi noapte, ca să înţelegi cum se lucrează la cizelarea lui „stupid people” de către Brucani cu ţintă fixă. Iar ceea ce citim acum e o retroviziune cu exemple publicistice de circa două decenii.
Viaţa în sarabanda nebună a titlurilor[1]
Deci tu – eşti, evident, o persoană a II-a – te trezeşti dimineaţa, uşor mahmur, puţin îngrijorat, prea strîns între urgenţele din ultimele zile şi săptămîni. Dai drumul din reflex la radio, aşa Matinal şi te pomeneşti că normalitatea tabieturilor mărunte îţi este invadată de o Dimineaţă dementă, în care bomboana de pe tortul debutului diurn devine Farsa zilei. Bineînţeles că că tu nu eşti nici măcar un fragment astral din Stele de cinci stele iar Casa ta nu-i Casa Lux. Aşa că, trebuie să faci ceva ca să scapi de creditori, de facturi şi, mai ales, să găseşti o cale de a obţine un angajament. Dar, ceea ce ştii sigur este că Banii noştri la care te-ai abonat cu frenezie, nu sînt banii tăi, ci e Averea lor, oricît răsfoieşti Ziarul Financiar.
Nici dacă ai fi un Playboy fără griji, locuind pe un înverzit Plai cu Boi mioritici n-ai fi în stare să rezişti mult timp la Curentul rece prin care Realitatea îţi trînteşte în faţă Adevărul crud: Lumea de aproape este Lumea ta, îmbîxită şi suprasaturată de Aspirina Săracului iar Ziua succesului tău este încă departe, o rîvnită realizare acră-amară.
Dacă, totuşi, vrei ca aceasta să fie Săptămîna Financiară sănătoasă printr-un noroc neaşteptat, ai putea să începi să redactezi o broşură consistentă din care cei ca tine să înveţe evaziunea fiscală fără profesor. Oricum, Naşul cu a lui eficientă consoartă, tocmai te-a sunat că-şi amînă din nou vizita... Şi în tot acest timp – ah Timpul, oh moravurile! – (este încă Dimineaţa), Cotidianul care te înconjoară nu-ţi oferă nici un element ajutător, nici o şoaptă, altefel puteai fi şi tu un miliardar de caronaş... Vezi că, din aceasă Dilemă Veche de cînd Lumea cu greu se mai poate ieşi. În Ultima oră , Gîndul ţi-a stat doar la Evenimentul Zilei mult aşteptat: telefonul care să te anunţe că C.V.-ul tău a convins pe cineva şi că începînd de mîine intri în rîndul lumii, prin Anunţul Telefonic, într-o imensă Piaţă de la A la Z.
Ce altă Şansa ai mai putea avea în această lume a şanselor pentru alţii?
Între pragmatism şi mistică paleta este foarte largă, iar Ochiul Magic ar putea să-ţi identifice pe undeva acel Top Gun care să-ţi aducă Libertatea printr-un Atac concentrat pe Bursa performanţei.
Absenţa succeselor de pînă acum te făcut mai boem şi mai Cosmopolitan, dar ţi-a şi ridicat vălul de pe ochi în ce priveşte mult trîmbiţata România Mare, o căsoaie pe care Tricolorul flutură zdrenţuit.
Mult timp ai crezut că subiectul este Tabu, dar acum eşti pe jumătate convins că Vatra ta nu este neapărat România Optimistă a lor. Aşa că, pui mîna pe Atlas şi încerci să deduci formele de relief ostil ale unui Cadran Politic dorit mai prielnic, mai prietenos şi mai profitabil, caz în care Destinaţia România ar putea fi estompată.
Cu alte cuvinte, Ciao!
Altfel, te parchezi în continuare în Memorialul durerii dominat de invazia agresivă audio-vizuală în care nu vei Descovery altceva decît ignoranţă şi crasa prostie.
Dar, ca un Observator atent ce crezi că eşti, vezi că nici „dincolo” – în ciuda permeabilităţii frontierei – nu poţi deveni un Guardian al valorilor în care încă mai crezi, ancorat trainic fiind în Time-ul tău în fiecare Newsweek.
Dar, uite că tocmai bei Cafeaua cu sare şi redevii Prezent, tu însuţi, pe la
9 O’Clock, sătul de Întîmplări adevărate, Povestea mea sau Lumea Misterelor... Laşi mai pe seară Adevărul literar şi artistic şi forţezi acum Cutia neagră a Prim Plan-ului evidenţei imperioase: goana după slujbă.
7 Plus „22” ar fi egal cu 29 de telefoane date deja, toate degeaba.
Nu te-a ajutat pînă acum nici Mami a ta, dar nici Vestitorul Ortodoxiei însă, cu toate acestea departe de tine gîndul să devii un mercenar în Oastea Domnului. Îţi vine, de furie, să pui de o Guerilla urbană, de n-ai şti că vei avea parte de Surprize-surprize de la Poliţia Română.
Aşa că, te calmezi cu Privirea de week-end, cînd ştii bine că Pescuitul sportiv îţi va mai atenua durerile pe malurile unui rîi alături de o De trei ori femeie care a lăsat acasă Super bebe-ul zgomotos în grija unei bone grase.
Da, totul sfîrşind Acasă în bucătărie, iar după amiază studiind cu prietenul din copilărie Revista română de şah...
Pentru toate aceste linişti efemere meriţi 100% o bilă albă, doar pentru că Fractalia nu se produce încă. De 7 Seri faci pe Gardianul propriului destin, indiferent la starea Meteo de-afară, vorbindu-ţi singur într-un Talk Shock interior despre cît de nedreaptă poate fi viaţa cînd depinde doar de Cap şi Pajură. Îţi mai acorzi Sfertul academic înainte să rosteşti Cuvîntul care te-ar prăvăli în uitare sau, dimpotrivă, te-ar face Eurolider, unul dintre cei 10 pentru România, care să ducă Historia mai departe. Totuşi, nu-l rosteşti pentru că Psihologia azi este mai blîndă cu tine, iar Szieszta este un sfetnic bun.
Vezi? Menhealth îţi ia gîndurile rele cu mîna şi, pentru moment, ai o mică satisfacţie. Eşti viu.
Recursul la analiză
În „Parafraza” de mai sus nu am epuizat nici măcar un sfert din excesul de imaginaţie, adesea bolnăvicioasă, care îmbracă informarea zilnică, neobosită ploaie de ştiri irelevante peste tone de divertisment. Drumul spre bunele intenţii este pavat cu multă nepăsare şi subcultură, iar firescul, acel Ceva sublim, nu mai este nici măcar excepţie.
Eşti strivit de acea presă care te aduce în locul în care binele şi răul sînt zilnic confundate. Dobînda la împrumutul informaţional este tot informaţie, cine o are, domină cu adevărat, dar acest adevăr este interzis copiilor sub 70 de ani! Nici măcar acordul bunicilor nu sparge acest tipar pentru neiniţiaţi.
Noii directori de abatoare informaţionale promovează, prin excesul de strălucire/goliciune, o „ardere de tot” – un holo-caust – a informaţiei de fond, urmată de răspîndirea eficientă a cenuşii rezultate printre noile valuri de adolescenţi străini de Bac, aceşti hiperbolic-ignoranţi. Scopul a fost atins!
Aceşti Directori formatori, dumnezei second hand, facilitatori ai Puterii, sînt minoritatea privilegiată ce procesează ignoranţa zi şi noapte. Evident, nici un CNSAS n-are ochi pentru ei, chiar dacă infocraţia şi ignoranţa se edifică în echipă, mai exact, la pachet. Alăturate altor amintiri asimetrice, aceştia se confundă cameleonic cu peisajul.
Aşa se face că echipe compacte de ziarişti migrează periodic de la o redacţie la alta, de la un studio la altul, aceleaşi slugi la alt stăpîn, fără ca prestaţia să sufere modificări semnificative. Protecţia e corespunzătoare, vorbă fie, chiar dacă aceasta nu înseamnă că dacă eşti bun, eşti şi onest.
Cuvîntul cheie, oribil, „rebrănduire”, face ca de 21 de ani să-i citeşti, să-i vezi şi să-i asculţi pe aceeaşi, în ciuda rocadelor atît de dese. Reţeta rămîne de succes atît timp cît scoate banul din buzunarul ţugulanului, întărind abonamentul şi rating-ul.
Totul spre tabloidizare, şi asta în detrimentul meu!
Omniprezenţa televizată a presei îi scuteşte pe cei mai mulţi să mai citească. Cititul e ceva ce trebuie depăşit, altfel nu ajungem la nivelul maxim de incompetenţă şi asta e grav.
Astăzi, minciuna inteligent rostită, devine adevăr şi acţiune.
Mulţi văd deja cum, peste toţi şi peste toate pluteşte umbra unui singur Ziar, se aude sunetul unui singur Radio, se împrăştie strălucirea unei singure Televiziuni.
Diversitate în unul, într-o ecumenică-mediatică omogenizare.
În acest răstimp, anii trec în fugă, tot cu EI la putere. Pentru toate aceste, îţi mulţumim, iubit FSN.
Totuşi, ceva îmi spune că pînă la urmă, dintre frustraţii beneficiari ai presei, contaminaţi încă cu libertate, dezinhibaţi şi trişti, vor apărea şi cei care vor rosti răspicat noul Fiat LUX!, pentru ca orbitoarea strălucire a nopţii din jur să se risipească.
Concluziv, şi de la capăt...
...vedem cum astăzi, infocraţia este o extensie solidă, robustă, a unor persoane aflate la pupitrele Puterii, manipulările succesive şi neobosite prin Presă ducînd societatea de consum în situaţia recepţionării de ştiri gata mestecate. Aşa se face că minciuna călare pe lumină ne intră în case prin televiziuni. Diseminarea se face cu viteza luminii, iar modelarea creierelor se face mai comod, mai cald, în halat flauşat de cuvinte: înclinat spre leneveală în ritm de manele eşti mai dispus să accepţi o minciună locală frumos ambalată, sau o oroare de la mii de Kilometri.
McLuhan a început astfel de descrieri în anii ’70, texte incitante care ne aduc „la zi” cu înţelegerea de mecanisme:
„Toate mijloacele există pentru a ne inculca percepţii artificiale şi valori arbitrare”. Sau:
„Astăzi, dihotomia dintre informaţie şi divertisment a luat sfîrşit”.
Avem de-a face cu o mare confuzie, rezultată din re-considerarea de către mulţi oameni a realităţilor din lumea tot mai suprarealistă din jur. McLuhan risipeşte puţin această confuzie, dar cîţi îl vor fi priceput: „ În zilele noastre, trebuie să fii instruit în nenumărate mijloace pentru a te putea considera cu adevărat instruit”. Or, cu rare excepţii, doar cadre din Intelligence au acest privilegiu costisitor.
Dacă tiparul a întărit graniţele naţionale, televiziunea şi computerele le-au pulverizat.
Paradoxul post-modern constă în faptul că libertatea de expresie creşte direct proporţional cu perfecţionarea mijloacelor de control, cu gaura din stratul de ozon şi cu încălzirea globală...
Cînd toate vor fi la apogeu vom avea şi Ziarul absolut, dar nu ştim cine îl va mai citi. Pînă atunci, „ştirile proaste ne dezvăluie caracterul schimbării, cele bune, nu”.
Pentru McLuhan, explorarea este materia ce-l justifică pe om în faţa lui Dumnezeu, făcînd ţăndări asexuatul „crede şi nu cerceta”. Presa, prin McLuhan, oglindeşte zilnic faptul că natura nu mai reprezintă fundalul temeinic al vieţii noastre. Trei milenii de cultură raţională se află în plin proces de dizolvare. „Ocrotiţi natura” e ceva desuet. „Salvaţi ce se mai poate”, e rostit de mimi, se aude-n gol.
„Comunicaţi!!!”, urlă presa şi companiile de telefonie mobilă, ghiftuiţi-vă şi priviţi la televizor – „te uiţi şi cîştigi”, ce minunată demotivare de la muncă !
Lumină pe fundal de MacDonald’s, natura e doar în amintiri din copilărie.
În acest context ne îndeamnă McLuhan să explorăm, chiar dacă acum psihologia reconfortantă a descoperirii culisează încet spre psihiatrie... Rămîne să mai aflăm o dată cu McLuhan, ce i-a spus Sfinxul lui Oedip, înainte de cădere: „Prăpastia în care mă împingi se află în tine”.
Căci Sfinxul de azi e Personal Computer, iar Oedip e un revoltat contra manipulării, în timp ce prăpastie are un nume – entertiement. Frustrările şefilor lumii noastre se revarsă în psiho-ziare, cu numeroase şi nocive efecte secundare.
Noii tartori ai presei româneşti ar trebui să se teamă tocmai de ziariştii neangajaţi ideologic, lucru rar în România, care aplică Biblia tribală a informaţiei în secolul 21:
nu e ziarist bun acela care nu recunoaşte adevărul ca singur stăpîn şi pe McLuhan, profetul lui.
Oricum, şi în România de azi e activă viziunea plastică descrisă de G.K. Chesterton, la început de secol 20:
„Întreaga lume modernă se împarte între conservatori şi progresişti. Afacerea pentru progresişti e să facă greşeli. Afacerea pentru conservatori e să împiedice corectarea greşelilor. Avem de-a face, deci, cu două tipuri mari: persoane avansate care ne grăbesc prăbuşirea şi persoane conservative care admiră ruinele astfel obţinute”.]
[1] Urmează, cu caractere italice şi subliniat, denumiri de publicaţii, titluri de emisiuni şi gureşe explozii semantice de diferite spectacole la liziera presei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu