OCHI DE MELC

Sluga şi încornoratul

De la Rath-Végh István, citire

Ştim din vasta istorie a omului că nu au existat în nici o perioadă, epocă sau ev, elite fără slugi. Dar de la vechea comportare a slugii bune, ca om de încredere al stăpînului, motiv pentru care, în Antichitate mulţi sclavi au devenit liberţi, pînă la actualul servilism al noilor generaţii de slugi, transformarea a fost semnificativă şi, vezi Doamne!, istoriceşte motivată.

Găsim într-o uitată carte a unui aparent desuet autor, Rath-Végh István (Istoria culturală a prostiei omeneşti, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969) o echivalare a servilismului:

Cu greu poţi găsi sinonime termenului de servilism. I se poate da ca echivalent: slugărnicie, suflet de slugă, umilire, căciulire, gudurare, linguşire, însă nici unul nu-i acoperă conţinutul”.

Vedem cît de covîrşitor, de persuasiv, cît de coroziv-ofensiv s-a infiltrat în viaţa noastră una dintre principalele caracteristici care fac zilnic abuzul posibil, îl nutresc şi îi dau vigoare în detrimentul „contraproductivei” onestităţi şi meritocraţii.

Şi dintotdeauna a existat o răsplată a slugilor servile, docile şi linguşitoare care nu precupeţesc nimic, nici măcar propria consoartă, să-şi mulţumească stăpînul. Probabil că expresia cea mai potrivită pentru o slugă excesiv de devotată ce-şi „înghite găluşca”, este cea de încornorat, în sensul său primar, astăzi aproape uitat.

Acelaşi Rath-Végh István ne lămureşte în această privinţă:

Porecla de încornoraţi „li se trage soţilor înşelaţi de la împăratul Bizantin Andronicus, care îşi alegea amantele dintre soţiile demnitarilor de la curte. Drept despăgubire, bărbatul primea vaste terenuri de vînătoare, iar ca semn al noii proprietăţi avea dreptul să prindă pe poarta casei sale coarne de cerb. Despre aceste gospodării împodobite cu coarne de cerb lumea ştia cum stau cu cinstea conjugală”.

Astăzi, la noi, cînd binele ontologic se restrînge în faţa ofensivei binelui oncologic, în mare măsură şi din cauza servilismului stimulat prin pîrghii oficiale, ierarhiile de slugi aproape că au înecat ierarhiile elitare.

Dar tot astăzi, cei care nu sînt nici stăpîni, nici slugi, se constituie oare în mult căutata pătură de mijloc, middle class, cu a sa mai curată elită upper middle class, „o spumă” de rezervă pentru lideri necontaminaţi încă? Dacă da, unde să-i căutăm, să-i găsim şi să-i rugăm să înceapă să lucreze întru bine?

Pînă se va găsi un răspuns adecvat, cel puţin, ştiu cît este de bine să mai citim cărţi uitate scrise de autori aproape uitaţi.