A trecut…

               …Ziua internaţională a dreptului de a ŞTI

Nu se serbează, cel puţin în România, se menţionează doar, la 28 septembrie, în măsura în care foarte puţini beneficiari de presă sînt atenţi la aşa ceva.

Nu ştiu cît de complex este creierul celui care a propus această cu totul ciudată zi, dar sînt convins că întreaga nostră istorie, destinul nostru, ar fi cu totul diferite – Altfel! – dacă am şti.

Lucrurile sînt simple:

Ce ştim?

Ce nu ştim?

Ce credem noi că ştim?

Ce credem noi că nu ştim?

Ce trebuie să ştim?

Ce trebuie să credem noi că ar trebui să ştim?

Ce cred cei ce ştiu că ar trebui noi să ştim?...

Căci doar numai cei nu vor să vadă, nu văd că una credem noi că ar trebui să ştim şi cu totul altele sînt cele pe care ar trebui să le ştim.Asimilez aici, între altele,ceea ce nu ştim, corpus-ul masiv al neştiutului, cu ignoranţa şi cu analfabetismul.

Nu cu analfabetismul infantil, sau cu cel al segmentelor sociale net defavorizate, ci vorbesc de analfabetismul pervers care produce răul “la vîrf”, analfabetism adult cu studii superioare, plus tot mai sofisticate masterate. Există tot mai mulţi indivizi, în covîrşitoare majoritate, fii şi fiice de ale vechii şi noii nomenclaturi de partid şi di Securitate, care sînt împinşi/impuşi în funcţii-cheie din ministere şi din administraţie. Ei vorbesc o bună limbă engleză, dar nu înţeleg mare lucru din mecanismele sociale, iar aşa zisa lor consiliere şi expertiză devine o costisitoare pierdere de timp şi de şanse. În multe cazuri, tăticii pensionari le dictează idei şi expresii în interes de Grup de Putere...

Dacă Ziua internaţională a dreptului de a Şti, ar fi o zi însemnată, marcată cu manifestări la înălţimea semnificaţiei semantice, aceşti oameni ar deveni vizibili în ignoranţa lor, prostia le-ar lumina chipurile şi i-am vedea în splendoarea goliciunii lor spirituale.

Drama noastă, a celor care ştim ce anume nu ştim şi, mai ales, intuim de ce anume nu sîntem lăsaţi să ştim, este mai tragică atunci cînd descoperim, conform unui cleric ortodox, faptul că “ să ai mintea lui Hristos şi să faci faptele Anticristului, nu există mai mare dramă pentru un om”.

În România, acest fenomen – al represiunii oficiale împotriva dreptului de şti – este mai vizibil ca oriunde în civilizata Europă.

Pentru că, ne place sau nu ne place, există popoare decimate de Prostie, iar românii actuali sînt pe podium.

Aşa se face că văd prin risipa extravagantă de minciuni un trist adevăr, acela al morţii lente a unei frumoase ţări, încît mă întreb: cum de există locuitori ai acestei ţări, mie concetăţeni!, care o pot trata într-atît de josnic?

Şi cum ar fi dacă încălcarea dreptului de a şti ar fi un articol important în Codul Penal?

Nu ştiu.

Dar voi şti.