Revin periodic, mai ales, la Radio România Actualităţi şi TVR, ştiri şi informaţii privind prezenţa militarilor români în „teatre” de război din străinătate. Ofiţeri superiori le justifică prezenţa: „Mergem acolo să ne facem datoria”, spunea deunăzi un comandant al unei noi echipe ce face deplasarea în Afganistan.
Care datorie?
A impune „binele” şi „democraţia” cu forţa într-o ţară ca Afganistan, o cultură total străină atît lui Gabriel Oprea, acest strateg în civil, cît şi ultimului soldat dizlocat în teatrul cu cea mai mare producţie de mac şi opiu, nu ţine de etică şi morală, ci de cinice decizii ale executivului yankeu prin filieră NATO. Bucureştiul are un singur rol, prin yes-man-ul de la Cotroceni, nu discută, execută.
Clarific aici ceva foarte important, „sărit” cu bună ştiinţă de politicienii şi militarii noştri:
Soldaţii noştri sînt militari plătiţi pentru ceea ce fac, nu e nici o diferenţă între ei şi mercenarii profesionişti din actualele Sisteme Militare Private, sisteme care preiau contractual tot mai multe operaţiuni în conflicte armate oriunde în lume.
Atît pentru afganii obişnuiţi, sau pentru guvernul de la Kabul, cît şi pentru opoziţia talibană militarii „noştri” sînt nişte invadatori, şi pentru simplul fapt că afganii sînt acolo la ei acasă. Trupele de implementare a democraţiei vor face, cînd finanţarea calamităţii nu se va mai justifica, exact ce au făcut sovieticii în 1989: se vor căra „la ei acasă”, decoraţi dar fără glorie.
Lupta pentru cauze străine, deşi o marfă bună pe piaţa globalizată a războiului, nu aduce mîndrie „naţională” nimănui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu