Zumzăie netul şi telefonul mobil: „La mulţi bani! S-aveţi parte de tot binele din lume! Să vă dea Domnul tot ce doriţi!, etc., într-o nesfîrşită suită de clişee ale ipocriziei.
Nu fac parte din seria eterogenă şi gregară a celor ce doresc binele Aproapelui. Mai ales, a acelor mulţi „Aproape” pe care îi văd cum îmi rîvnesc puţinul bine pe care îl am.
Nu am structura militantă a unui activist social, nu doresc să educ noi generaţii de emo, nu doresc să-l trezesc pe ţugulan dacă 22 de ani de persecuţie neocomunistă n-au reuşit s-o facă, de ce să nu-şi merite el titlul imnului naţional? Nu doresc soluţionarea paşnică a cîinilor vagabonzi, nu vreau să fiu un model public de moralitate cînd văd că etica e de prisos.
Studiez, în schimb, capacanele semnatice din urări, cu ipocrizia la pachet, sau, cum spunea Toma Caragiu-Hitler, în Actorul şi sălbaticii:
„Noi, foarte ataşaţi de voi şi vrem să ataşăm şi pe voi, la noi!”
Ceea ce scriu e este doar pentru foarte cîţiva, pentru cunoscători, cei cărora le rezerv curînd un titlu – Cei ce Ştiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu